"În intervalul 24-28 septembrie 2012 s-au înregistrat în total 272.000 de aplicări pe BestJobs.ro, cea mai activă zi a săptămânii fiind lunea, în contextul în care numărul aplicărilor la anunţurile de angajare se apropie de 65.000", scrie în comunicat.

Candidaţii în căutarea unui loc de muncă, fie că vor să se angajeze, fie că vor să îşi schimbe actualul job, sunt activi chiar şi în weekend, deşi numărul aplicărilor scade puternic sâmbătă şi duminică. Astfel, în ultimele doua zile ale săptămânii, numărul aplicărilor nu depăşeşte 25.000, în timp ce numărul candidaţilor interesaţi de un job atinge uşor 10.000.

La ora actuala, pe BestJobs.ro se regăsesc peste 16.000 de locuri de muncă, iar un candidat poate aplica la mai multe job-uri.

Site-ul BestJobs.ro oferă candidaţilor posibilitatea abonării la alerte, cu o frecvenţă aleasă. Astfel, aceştia pot să primească pe mail-ul personal job-urile din domeniul sau domeniile de interes zilnic, săptămânal sau lunar. În cazul în care aleg trimiterea alertelor săptămânal, cei mai mult preferă să primească noile posturi disponibile lunea.

BestJobs este serviciul de recrutare preferat de companiile şi utilizatorii din România, Bulgaria, Serbia şi Moldova. În acest moment, BestJobs.ro găzduieşte peste 2,250 milioane de CV-uri în baza de date şi are peste 70.000 de companii client. De asemenea, BestJobs.ro este site-ul cu cele mai multe anunţuri de angajare din România, scrie Agerpres.