Statul care obligă oamenii să producă curent electric. Este de două ori mai mare ca România

Statul care obligă oamenii să producă curent electric. Este de două ori mai mare ca România
Publicat de Șerban Bușcu la 10 decembrie 2018, 15:50

Cel mai mare stat american va fi și primul din lume unde toate clădirile nou construite vor avea montate panouri solare. Scopul este reducerea cu cel puțin 50% a consumului de curent electric obținut din surse clasice.

 

Nicio clădire care se va construi, în California, de la începutul lui 2020, nu va mai putea obține autorizație fără să dețină panouri solare care să ajute la reducerea consumului de energie produsă prin metode clasice.  Vor fi exceptate de la regulă doar locuințele care sunt amplasate în locuri unde este umbră tot timpoul zilei.

Este primul stat al lumii care ia o astfel de măsură. Scopul este acela de a reduce cu cel puțin 50% consumul de energie așl fiecărei locuințe. Calculele prezentate de Comisia pentru Energie din California arată că economiile vor ajunge până la 80 de dolari pe lună.

Pe de altă parte, creditele care vor fi folosite pentru construcția noilor locuințe vor fi și ele mai scumpe, însă se estimează că rate vor crește, în medie, cu doar 40 de dolari, deci la jumătate față de economii.

Opozanţii acestor măsuri afirmă că ele vor duce la o creştere a costurilor de construcţie pentru casele noi de aproape 10.000 de dolari în California, un stat care se confruntă cu o gravă criză a locuinţelor.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.