Statele Unite, evaluate de FMI
SUA a anunţat că a apelat, pentru prima dată, la un program de evaluare a sistemului financiar lansat de Fondul Monetar Intenaţional (FMI) şi Banca Mondială (BM) în urmă cu zece ani, transmite AFP, citat de Mediafax.
Trezoreria Statelor Unite a indicat că a transmis Fondului mai multe documente în care sunt prezentate, printre altele, sistemul bancar, bursier, de asigurări şi cel de plăţi.
FMI şi BM au lansat programul de evaluare în 1999, după apariţia crizei asiatice, pentr
SUA a anunţat că a apelat, pentru prima dată, la un program de evaluare a sistemului financiar lansat de Fondul Monetar Intenaţional (FMI) şi Banca Mondială (BM) în urmă cu zece ani, transmite AFP, citat de Mediafax.
Trezoreria Statelor Unite a indicat că a transmis Fondului mai multe documente în care sunt prezentate, printre altele, sistemul bancar, bursier, de asigurări şi cel de plăţi.
FMI şi BM au lansat programul de evaluare în 1999, după apariţia crizei asiatice, pentru a oferi statelor membre o analiză profundă a sistemelor financiare.
Statele Unite au privit cu reticenţă posibilitatea de a prezenta celor două instituţii financiare internaţionale o imagine clară a afacerilor interne, însă în 2006 au acceptat să participe la proiectul FMI şi BM.
Anunţul colaborării cu FMI intervine la câteva săptămâni înaintea întâlniri de pe 24-25 septembrie, de la Pittsburgh, a liderilor principalelor economii dezvoltate şi emergente ale lumii (G20). Şefii de state şi guverne din G20 s-au angajat, în aprilie, la Londra, să coopereze pentru a combate criza mondială şi să consolideze instituţiile financiare internaţionale.
SURSA: Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




