Marcel Ciolacu nu vrea ca starea de alertă să fie prelungită: Ar fi fost oportun să avem o stare de urgență pe energie

Așadar, liderul social democrat a spus că trebuie „să intrăm în aceeași logică ca restul Europei”.

„Nu am avut discuţia cu domnul Rafila, dar în schimb pot să vă spun părerea mea, foarte sincer. Cred că starea de alertă nu mai trebuie prelungită pe teritoriul României. Poate ar fi fost oportun, în cazul în care nu am fi găsit o soluţie în zona de energie, să avem o stare de urgenţă pe energie, dar stare de alertă pe pandemie, părarea mea este că nu mai trebuie prelungită”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Trebuie să intrăm în aceeași logică ca restul Europei”

„Cred că trebuie să intrăm în aceeași logică ca restul Europei”, a spus Marcel Ciolacu, punctând că România stă bine la capitolul imunizare, deoarece „în Bucureşti, mi se pare că s-a depăşit 80%”.

De asemenea, acesta a amintit de faptul că a fost „unul dintre cei mai mari susținători ai vaccinării” și nu susține nici acum imunizarea prin boală.

„Ştiţi foarte bine că am fost unul dintre cei mai mari susținători ai vaccinării şi cred că în continuare că cel puţin o doză ar trebui să se vaccineze, şi asta e realitatea, nu că e un success imunizarea prin boală. Vedeţi ce măsuri s-au luat de când a venit domnul Rafila şi ce măsuri nu s-au luat până să vină domnul Rafila. E foarte greu să recîştigi credibilitatea românilor, după un şir întreg de gafe şi de necomunicare”, a completa președinte PSD.

Legat de starea de urgenţă pe energie, acesta a explicat că ar fi fost necesară dacă nu erau găsite soluții.

„Dacă nu se găsesc reguli şi vedem că încă nu au fost impuse contractele bilaterale şi nu se acţionează şi pe aceste zone (..) în cazul în care nu se găseşte aşa ceva, logic ar fi fost o stare de urgenţă. Sper să nu ajungem acolo. În starea de urgenţă se suspendă contractele şi ai fi putut să câştigi timp. Sperăm ca prin acest act normativ, să nu fie necesar”, a conchis Marcel Ciolacu.