Soția președintelui Zelenski cere ajutorul Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Se dorește organizarea de culoare umanitare veritabile

Consiliului Ecumenic al Bisericilor, organizație reprezentativă pentru 580 de milioane de creștini din întreaga lume, i s-a cerut să contribuie la organizarea unor noi culoare umanitare în Ucraina, scrie France Presse, citând site-ul oficial al Președinției ucrainene.

În scrisoarea trimisă de către soția președintelui Volodimir Zelenski, Olena Zelenska, se arată ”cunoscând experienţa Consiliului Ecumenic al Bisericilor în reglementarea crizelor umanitare, vă solicităm să ajutaţi, în special prin intermediul agenţiilor afiliate, pe Ucraina şi pe ucrainenii care în prezent fug de război”.

Soția șefului de stat ucrainean mai spune ”vă cerem să deveniţi mediatori în organizarea de culoare umanitare veritabile”.

Consiliul Ecumenic al Bisericilor reuneşte 352 de biserici din aproximativ 100 de ţări şi teritorii reunind majoritatea bisericilor ortodoxe, un număr mare de biserici anglicane, baptiste, luterane, metodiste şi reformate, precum şi numeroase biserici unite şi independente.

Ucraina îşi plânge morţii

Sâmbătă, 19 martie, Biroul ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat că cel puţin 847 de civili au fost ucişi şi alţi 1.399 răniţi în Ucraina de la începerea conflictului (24 februarie) până la 18 martie, transmite agenţia Reuters.

Majoritatea victimelor s-au înregistrat în explozii cauzate de artileria grea şi de sisteme lansatoare de rachete şi în lovituri aeriene, potrivit OHCHR.

Bilanţul real este cu siguranţă mai ridicat întrucât OHCHR, care dispune de o vastă reţea de monitorizare în Ucraina, nu a putut verifica situaţia din teren în mai multe oraşe lovite grav de forţele ruse.

Autorităţile municipale din Kiev au afirmat sâmbătă că 228 de civili, printre care patru copii, au fost ucişi în capitala ucraineană de la începerea invaziei militare ruse. Alte 912 persoane au fost rănite, potrivit unui comunicat al primăriei Kievului.

Aproape 200.000 de civili, evacuați prin coridoare umanitare de la debutul războiului

De la începutul invaziei, circa 190.000 de civili au fost evacuaţi prin coridoarele umanitare, a anunțat Iryna Vereshchuk, adjunctul premierului ucrainean, potrivit CNN.

În timpul unui interviu acordat sâmbătă, ea a explicat faptul că în regiunile Lugansk și Kiev coridoarele sunt deschise, dar cel din Mariupol este folosit doar parțial.

Ea a învinuit forțele ruse pentru că nu lasă autobuzele să treacă pentru a ajunge în orașul port.

Mariupol a fost una dintre cele mai dificile zone pentru accesul ajutorului umanitar și pentru evacuarea populației.