După demisia lui Eduard Hellvig din funcția de director al SRI, mai mulți politicieni locali au spus că viitorul șef al instituției ar putea fi chiar ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu nu vrea să fie șeful SRI: Vreau să rămân în continuare deputat de Timiş şi din 2024

Din cauza acestor zvonuri, Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă va fi viitorul şef al SRI. Ministrul a exclus această variantă, mărturisind că nu are astfel de gânduri și nu își dorește o asemenea funcție.

„Exclus aşa ceva. Sunt în politică din 96, sunt deputat de Timiş, mă mândresc cu lucrul acesta şi vreau să rămân în continuare deputat de Timiş şi din 2024. Nu am alte gânduri, exclus aşa ceva. E un lucru cu care mă gândesc şi o spun cu mândrie pe oriunde merg.

Mândria asta ar trebui să o simtă toţi cei aleşi şi sunt convins că o simt mare parte din ei. Am fost în ultimele 2 luni în această dezbatere publică cu rămâne Grindeanu, nu rămâne, cu această rocadă.

Dacă e un lucru să fiu bucuros că am rămas e acela că proiectele din zona noastră rămân, dar asta nu ar trebui să audă alţii, rămân prioritare în zona transporturilor. Încerc să fac un echilibru cu toate zonele din ţară.”, a declarat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Timişoara.

De asemenea, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a ținut să precizeze că funcţia de şef al SRI nu îl atrage și nu își dorește o asemenea funcție.

„Nu e un lucru care să mă atragă, nu îmi doresc, nu mă interesează aşa ceva, exclus.”, a mai precizat Sorin Grindeanu.

Eduard Hellvig a demisionat luni, 3 iulie, de la conducerea SRI

Amintim că, Eduard Hellvig a anunţat, luni, că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, susţinând că a discutat „deschis” pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele săptămâni.

„Este momentul să constat că obiectivele profesionale pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de director al SRI au fost îndeplinite. Prin urmare, pot să închei etapa de viaţă pe care am parcurs-o în fruntea SRI.

Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu preşedintele României, căruia îi mulţumesc cu acest prilej pentru susţinerea constantă arătată de-a lungul acestor ani la conducerea Serviciului.

L-am informat şi pe preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Este o decizie ale cărei raţiuni au fost înţelese pe deplin şi pe care vi le împărtăşesc şi dumneavoastră”, a spus Eduard Hellvig într-o declaraţie de presă la sediul SRI.