În plus, inflamează intestinele, lăsând organismul cu o serie de substanțe toxice pe care trebuie să le gestioneze și care, în timp, pot afecta grav sănătatea. Cu scopul atenuării poverii alcoolismului, o echipă de cercetători chinezi a testat un supliment probiotic modificat, despre care spun că poate proteja șoarecii, și, poate într-o zi, oamenii, împotriva efectelor consumului de alcool.

Având în vedere utilizarea pe scară largă, alcoolul rămâne unul dintre cei mai importanți factori de deces și de boli la nivel mondial,  fiind responsabil pentru aproximativ 5% din decesele anuale, scrie Science Alert.

„S-a demonstrat că alcoolul este asociat cu o varietate de boli, cum ar fi boala ficatului gras, ciroza, bolile cardiovasculare și cerebrovasculare și cancerul”, explică cercetătorul Xiaoxiao Jiang de la Academia Chineză de Științe.

„Prin urmare, dezvoltarea unor produse eficiente pentru reducerea efectelor consumului de alcool primește o atenție din ce în ce mai mare”, a menționat el.

Alcoolul este procesat în ficat cu ajutorul a două enzime

Mare parte a alcoolului pe care îl bem este procesat în ficat cu ajutorul a două enzime. Una, numită dehidrogenază (ADH), intră în acțiune relativ rapid, descompunând etanolul în compusul mai puțin dăunător numit acetaldehida.

Această nouă terapie – care nu a fost încă testată la oameni – profită de o variantă naturală a ADH (numită ADH1B) care se găsește în principal în populațiile din Asia de Est și Polinezia și prezintă o activitate mai mare decât alte forme de ADH. Cu alte cuvinte, descompune mai repede etanolul.

Șoarecii tratați cu probiotic modificat s-au recuperat după expunerea la alcool

Cercetătorii au lucrat cu Lactococcus lactis, o bacterie folosită pentru a produce unt și brânză din lapte. Introducând o instrucțiune genetică suplimentară în genomul său minuscul, L. lactis a fost conceput pentru a produce enzima ADH1B umană.

Apoi a fost testat pe șoareci, care au fost expuși la diferite niveluri de alcool. Șoarecii tratați cu probiotic modificat s-au recuperat după expunerea la alcool mai repede decât șoarecii netratați, care încă prezentau semne de ebrietate și aveau o creștere a alcoolemiei la două ore după ce li s-a dat alcool.

Cercetătorii au emis ipoteza conform căreia probioticul oral funcționează pentru a metaboliza alcoolul în intestin, reducând astfel cantitatea de alcool care este absorbită în sânge. Experimente ulterioare au arătat că șoarecii tratați cu probiotic au avut mai puține semne ale unor leziuni hepatice acute și mai puține inflamații intestinale, cauzate de consumul excesiv de alcool.

 Acest probiotic poate reduce absorbția alcoolului și poate proteja organismul

„Rezultatele noastre au arătat că acest probiotic poate reduce absorbția alcoolului și poate proteja organismul de daunele provocate de alcool, inclusiv de mahmureală, leziuni hepatice și intestinale”, scriu cercetătorii. Ideea dezvoltării unei pastile care poate atenua cele mai grave efecte ale alcoolului a fost întotdeauna tentantă și nu este prima dată când o astfel de terapie este testată.

În 2022, un probiotic anti-mahmureală, care conține două bacterii prietenoase cu intestinul, a fost pus în vânzare în Marea Britanie, spunându-se că poate descompune rapid alcoolul în intestine, înainte de a ajunge la ficat.Soluții pentru mahmureală și alte probleme date de alcool

Injecțiile cu hormoni, pentru a inversa starea de ebrietate, și un dispozitiv de respirație pentru a ajuta organismul să elimine alcoolul, au fost, de asemenea, testate ca modalități de a contracara consumul excesiv de alcool.

Cu tot mai multe teste, astfel de tratamente ar putea ajuta la ameliorarea problemelor persoanelor care au băut peste măsură. Tot mai multe dovezi sugerează că și un consum moderat de alcool are efecte dăunătoare asupra organismului.