Odată ce temperaturile exterioare nu mai coboară sub șapte grade Celsius, utilizarea anvelpelor de iarnă devine fără rost. Ba chiar păguboasă dacă luăm în calcul faptul că, la temperaturi mari, pneurile de iarnă își pierd avantajele și se uzează rapid. Așa se face că, deși legislația din România nu prevede obligativitatea schimbării cauciucurilor de iarnă cu unele de vară ci doar invers, șoferii conștiincioși s-au repezit deja la ateliere service sau vulcanizări pentru a repune mașina pe roțile corespunzătoare anotimpului. Asta dacă nu cumva au ales să își echipeze vehiculul cu anvelope tip „all season” caz în care au scăpat de corvoada schimbului de pneuri. Este demn însă de menționat că niciodată o anvelopă pentru toate anotimpurile nu va fi la fel de perfomantă ca una „de vară” în anotimpul cald sau ca una „de iarnă” în cel rece. Mai exact, cauciucurile „all season” reprezintă cel mai bun compromis între cele două tipuri de pneuri de bază și soluția mai ieftină dar mai puțin sigură.

Aproape 4 milioane de anvelope pe an

Piața anvelopelor din România crește de un an la altul odată cu parcul auto și cu nivelul de conștientizare al șoferilor care par să fi înțeles, în mare parte, cât de importante sunt pneurile în situații limită. Conform oficialilor Bridgestone România, în fiecare an sunt comercializate la noi între 3,4 și 4 milioane de anvelope, mai puțin de 10% dintre acestea fiind second-hand. Pe măsură ce posesorii de automobile înțeleg că singura legătură dintre un vehicul și asfalt este reprezentată de anvelope și că performanțele acestora din urmă pot face diferența între un drum fără probleme și unul cu final neplăcut sau chiar tragic, procentul de pneuri uzate din totalul pieței scade.

Stratificare în funcție de preț și performanțe

Ca și în cazul autoturismelor, modelele de anvelope se împart în mai multe categorii, iar diferențele dintre acestea, pe lângă marcă sau companie producătoare, sunt generate de preț și performanețe. O primă diferențiere este făcută de anotimpul de utilizare. Astfel, anvelopele pot fi de vară, de iarnă sau „all season”. De cele mai mute ori anvelopele de iarnă sunt mai scumpe decât cele de vară pentru că, în cazul primelor, este utilizat un compus mai scump, îmbogățit cu dioxid de siliciu pentru a păstra proprietățile cauciucului la temeraturi mai mici de 7 grade Celsius. De asemenea, la pneurile de iarnă banda de rulare este mai adâncă, are un volum mai mare de canale și de lamele în „pata de contact” pentru a asigura performanțe dinamice mai bune pe zăpadă și gheață (tracțiune, frânare, manevrabilitate, etc)..

O altă clasificare, mai puțin cunoscută de clienți, este cea după preț și performanțe. Astfel, pe lângă indici de sarcină, viteză sau alte performanțe care nu apar pe vreun marcaj anume, fiecare dintre marile grupuri producătoare de anvelope împarte produsele sale în trei categorii: premium, mediu și de buget. În cazul Bridgestone, de exemplu, mărca de top poartă același nume, în timp ce în segmentul mediu se încadrează Firestone, iar în cel „de buget” intră Dayton și Seiberling. La Goodyear, aceeași separație începe cu mărcile Goodyear și Dunlop, contină în zona medie cu Fulda și se încheie în zona cu prețuri mici cu Sava și Debica. Segmentări similare există și în cazul grupurilor Michelin, Continental sau Pirelli, iar prețurile diferite rezultă din calitatea materialelor utilizate, costurile de cercetare și tehnologia folosită. În cazul anvelopelor premium sunt utilizate astfel cele mai noi și costisitoare tehnologii și materiale, iar numărul de teste pe diferite suprafețe și la temperaturi extreme este cel mai mare. „În cazul anvelopelor de vară, Bridgestone testează anvelopele pe circuitul propriu de lângă Roma. Pe măsură ce se dezvoltă noi tehnologii și materiale, cele anterioare se transferă la Firestone și, apoi, la Dayton”, ne-a explicat Cristian Tudor Sales Engineering Coordinator la Bridgestone România.

Prețuri pentru toate buzunarele

În funcție de dorință și buget, fiecare șofer își poate echipa mașina, prin urmare, cu anvelope mai mult sau mai puțin performante. O simplă vizită prin magazinele de profil sau pe site-urile care comercializează anvelope în căutarea unui pneu 205/55 R16 91V ne arată că, de exemplu, un Bridgestone T001 din zona premium costă 310 lei la Norauto, în timp ce unul dintre concurenții direcți, Goodyear Efficientgrip Performance, costă 301 lei la Emag. În zona medie a pieței, Firestone Roadhawk costă 274 de lei la Emag, iar BFGoodrich G-Grip are un preț de 247,80 de lei la Norauto. Cei care preferă anvelope de buget pot cumpăra, de exemplu, Tigar High Performance care costă 177,10 lei la Norauto, Viking ProtechHP sau Dayton Touring 2 care au la Emag un preț de 202 lei, respectiv, 212 lei. Desigur, în afara exemplelor de mai sus există zeci de alte opțiuni din care puteți alege.

„Trebuie să avem în vedere că singura legatură dintre autovehicul și carosabil este realizată prin intermediul anvelopelor, iar suprafața de contact a unei anvelope are dimensiunea unei cărți poștale. Cu alte cuvinte, chiar dacă autovehiculul este echipat cu ABS, ESP etc., dacă anvelopele au o calitate îndoielnică sau sunt uzate siguranța participanților la trafic este periclitată.”

Alin Vincze, Product Manager Bridgestone România