Șoc pentru Victor Ponta! Nume grele părăsesc partidul pentru PSD-ul lui Liviu Dragnea

Șoc pentru Victor Ponta! Nume grele părăsesc partidul pentru PSD-ul lui Liviu Dragnea
Publicat de Claudiu Popa la 17 decembrie 2018, 17:52

Lupta dintre Victor Ponta și Liviu Dragnea pare din ce în ce mai acerbă. Recent, a apărut informația potrivit căreia doi deputați de la Pro România se vor întoarce în PSD.

Succes nesperat al PSD în cursul zilei de luni șpi o pierdere imensă pentru Victor Ponta, chiar în pragul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

Astfel, doi deputați care săptămâna trecută își anunțau demisia din partid pentru a se alătura formațiunii Pro România au decis să revină în PSD. Anunțul a fost făcut de liderul deputaților PSD Daniel Suciu. Conform acestuia,  Mihai Mohaci  și Mihai Popa au decis să revină în PSD.

„Vreau să vă anunț că începând de astăzi (luni – n.r.), 17 decembrie, colegii Mihai Mohaci și Mihai Popa au făcut cerere de reînscriere în PSD”, a anunțat Daniel Suciu, în debutul ședinței de luni a plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, precizând că cei doi vor activa în cadrul grupului parlamentar al PSD.

Înainte de a-și anunța revenirea în PSD, cei doi deputați au avut o întrevedere cu Liviu Dragnea, în biroul acestuia de la Camera Deputaților. Conform unor surse din PSD, celor doi le-au fost îndeplinite mai multe solicitări, scrie știripesurse.ro.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.