Situație controversată la Spitalul de Pediatrie „Grigore Alexandrescu”. Câte asistente sunt vaccinate
Sursă: Dreamstime
Pandemia de coronavirus a generat un haos major în sistemul sanitar. Presiunea pe paturile de la ATI a crescut, iar vaccinarea se cere într-un număr din ce în ce mai mare în rândul cadrelor medicale. Cu toate acestea, la Spitalul de Pediatrie „Grigore Alexandrescu” situația este destul de controversată.
Potrivit ultimelor informații, la Spitalul de Pediatrie „Grigore Alexandrescu”, mai puțin de jumătate dintre asistente și infirmiere sunt vaccinate anti-covid. Anunțul a fost făcut în cursul zilei de luni, de medicul Alexandru Ulici, managerul unității medicale, care a adăugat că, în opinia sa, campania de promovare a vaccinării a eșuat.
În ceea ce privește numărul medicilor vaccinați, potrivit acestuia 80% dintre ei și-au făcut vaccinul în timp ce doar 40% dintre asistente și infirmiere s-au imunizat. Totodată, medicul susține că acest lucru se resimte și în rândul populației, care ia exemplu deciziile luate de angajații din unitățile sanitare.
„Pe o analiză simplă din spital, am 80% dintre medici vaccinați și 40% dintre asistente și infirmiere. Dacă noi la nivelul spitalului unde se prezumă că sunt oameni care au luat contact cu ideea de medicină măcar suntem în situația asta, ce aștepți am putea să avem de la populația generală?”, a spus medicul Ulici luni, în cadrul unei dezbateri organizate de Salvați Copiii România.
În acest context, medicul este de părere că autoritățile române ar trebui să facă campanii de informare precise cu privire la beneficiile vaccinului.
Adevărul despre reacțiile adverse ale vaccinului anti-covid
”Cred că ar trebui să facem niște campanii de explicare exactă, punct cu punct. Ești vaccinat – bun, da, poti să răcești, să îți curgă nasul, dar nu mai faci tromboze, nu mai ajungi la reanimare, și daca transmiți mai departe nu mai transmiți în asemenea măsură”, a afirmat managerul de la ”Grigore Alexandrescu”.
Totodată, el a vorbit și despre efectele vaccinării. Potrivit acestuia, serurile anti-covid nu omoară pe nimeni, făcând o comparație cu efectele adverse ale unei umbrele. „Te mai uzi la picioare, dar nu te faci ciuciulete, nu te omoară practic”, a spus acesta.
„Cred că nu am ajuns să transmitem mesajul așa cum ar trebui transmis și nu cred că domnul Guță era în măsură să transmită mesajul pentru vaccinare”, a mai spus Ulici.
Amintim faptul că odată cu valul 4, numărul persoanelor vaccinate a început să crească. Până în prezent, în România au fost imunizate cu schema completă 5.531.860 de persoane.
Pe de altă parte, numărul vaccinaților este cu mult mai mic decât cel al altor țări europene, lucru care a făcut ca România să fie pe primul loc în Europa și locul 3 în lume la decesele zilnice de COVID raportate la populație.
Mai exact, țara noastră a înregistrat pentru săptămâna care s-a încheiat duminică, 10 octombrie, în medie, 14,01 decese de COVID în fiecare zi, raportate la milionul de locuitori.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




