Simona Halep revine în teren! A lipsit de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din cauza faptului că este accidentată, dar revine în prim-plan în luna august.

Ea are șansa de a recupera un an mai puțin reușit din punct de vedere sportiv la ultimul turneu de Grand Șlem al anului.

Simona Halep revine în teren! O primă confruntare extrem de dificilă

Simona Halep se află pe tabloul principal al turneului de la Cincinnati, la care a disputat două finale în carieră, amândouă pierdute: 1-6, 0-6 cu Garbine Muguruza (Spania) în anul 2017, respectiv 6-2, 6-7(6), 2-6 cu Kiki Bertens (Olanda).

După o lungă perioadă în care a absentat din circuit, Halep revine și va juca în turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (SUA), în perioada 16 – 22 august.

Simona Halep va fi cea a 10-a favorită a competiției din seria WTA 1.000, după ce sportiva română a pierdut câteva puncte în clasament.

Ea va părăsi Top 10 WTA după 7 ani chiar înaintea turneului de la Cincinnati, potrivit antena3.ro.

Ulterior, Simona Halep va merge direct la US Open, ultimul Grand Slam al sezonului, în perioada 30 august – 11 septembrie.

Simona Halep o va avea ca adversară, la turneul de la Cincinnati, pe Ashleigh Barty, lider mondial și campioană la Wimbledon 2021.

Va juca într-o companie selectă

De menționat că nicio jucătoare din Top 10 nu va lipsi de la Cincinnati, pe tabloul principal fiind acceptate și:

Naomi Osaka (Japonia), Aryna Sabalenka (Belarus), Sofia Kenin (SUA), Bianca Andreescu (Canada), Elina Svitolina (Ucraina), Karolina Pliskova (Cehia), Iga Swiatek (Polonia), Garbine Muguruza (Spania) sau Barbora Krejcikova (Cehia).

Halep nu a mai jucat niciun meci oficial din data de 12 mai, atunci când s-a accidentat grav în meciul cu Angelique Kerber (Germania), în turul doi la Roma, la scorul de 6-1, 3-3.

Atunci, Simona Halep a suferit o ruptură la gamba stângă, motiv pentru care a fost nevoită să se retragă de la turneele de la Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice.

Simona Halep a câștigat turneele de Grand Slam de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019), pierzând anterior alte trei finale: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018).

A disputat și finala Turneului Campionilor (2014). A câștigat la simplu de-a lungul carierei peste 20 turnee, fiind cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria României.

Sursă foto: Dreamstime.