Și-a dat demisia chiar acum! Lovitură cumplită pentru Vladimir Putin. Undă de șoc în Rusia
Sursa: Dreamstime
Elita din Rusia se pare că este tot mai afectată de sancțiunile internaționale, prima „victimă” fiind unul dintre cei mai bogați oameni din această țară. Acesta a decis să demisioneze de la conducerea gigantului petrolier rus Lukoil, funcție pe care o deținea de 29 de ani.
Vagit Alekperov, președintele gigantului rus Lukoil, a demisionat din funcție și a renunțat la poziția deținută în consiliul de administrație după 29 de ani, a anunțat joi gigantul petrolier într-un comunicat. Compania Lukoil nu a dezvăluit motivele pentru care acesta a demisionat.
Vagit Alekperov este unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia
Alekperov a devenit președinte al Lukoil în 1993, conducând unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume în cea mai mare parte a istoriei moderne a Rusiei. Magnatul petrolier, despre care se spune că este al zecelea cel mai bogat om de afaceri din Rusia, a intrat luna aceasta sub incidența sancțiunilor britanice și australiene, ca parte a sancțiunilor occidentale pentru invazia Rusiei în Ucraina.
În pofida rolului său istoric în cadrul companiei, la 31 martie, Alekperov deținea doar 3,12% din acțiunile Lukoil și alte 5,43% în mod indirect, inclusiv prin intermediul unor trusturi de familie și fonduri mutuale, potrivit Interfax.
La începutul lunii martie, Lukoil a devenit cea mai mare companie rusă care a cerut până acum oprirea imediată a luptelor din Ucraina și o rezolvare diplomatică a ceea ce Kremlinul numește „operațiunea militară specială” din Ucraina.
Alekperov ar fi suferit pierderi financiare semnificative până în prezent în 2022. Potrivit estimărilor Forbes, averea sa netă în 2021 era de 24,9 miliarde de dolari, iar de atunci s-a contractat cu 14,4 miliarde de dolari, în ciuda creșterii prețului petrolului în urma invaziei din Ucraina.
Sancțiunile internaționale afectează elita din Rusia
Dacă Statele Unite au impus deja sancţiuni sectorului energetic din Rusia, Uniunea Europeană (UE), foarte dependentă de hidrocarburile ruseşti, reflectează încă în ceea ce privește impunerea unor sancţiuni în acest domeniu.
În ciuda faptului că numeroşi oligarhi şi lideri ruşi au fost sancţionaţi de către Occident, iar activele le-au fost blocate, Vaghit Alekperov este primul patron al unui grup de acest rang din sectorul rus al hidrocarburilor care demisionează.
În România, Lukoil este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, companiarusească deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





