Şeful RBS crede că „o ţară mică va ieşi din zona euro”

Şeful RBS crede că „o ţară mică va ieşi din zona euro”
Publicat de CAPITAL la 22 decembrie 2011, 13:31

Preşedintele Royal Bank of Scotland se aşteaptă ca o „ţară mică” să părăsească zona euro, scenariu care ar pune, spune el, şi mai multă presiune pe sistemul bancar din lume.

"Cred că este foarte posibil ca o ţară mică să abandoneze. Ar putea fi oricare, pentru că la asemenea scenarii se ajunge atât din cauza evenimentelor politice, cât şi din cauza circumstanţelor economice sau a tulburărilor sociale şi altor asemenea lucruri. Dar cred cu tărie că există o probabilitate foarte mare ca o ţară să plece", a declarat Philip Hampton în cadrul unei emisiuni Sky News.

Şeful celei mai mari bănci controlate de stat din Marea Britanie a avertizat că un astfel de eveniment ar afecta puternic sistemul bancar din Europa, fiind necesar un val de recapitalizare a băncilor de către guvernele de pe continent.

Miercuri, băncile au primit o sumă record de bani de la Banca Centrală Europeană, de 489 miliarde de euro, ceea ce le-a dat investitorilor încredere că ar putea fi evitată o criză a creditării, iar banii pot fi folosiţi pentru a cumpăra obligaţiuni spaniole şi italiene. Există, totuşi, în continuare, temeri din partea investitorilor că ţări asemeni Greciei vor trebui să părăsescă zona euro.
<iframe src="https://video.sky.com/embed/external/16134880" frameborder="0" height="360" width="640"></iframe>

Informații articol
Etichete: , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.