Secretul bine păzit al lui Marcel Vela! Care a fost, de fapt, primul job al ministrului

În prezent, Marcel Vela este unul dintre cele mai importante figuri din România, cu o autoritate desăvârșită. Deși a ajuns sus, puțini știu detalii din trecutul omului momentului. Cu ce se ocupa Marcel Vela înainte de a ajunge în lumea politică?

Marcel Vela a absolvit liceul în 1982. Acesta s-a numărat printre cei care au făcut armata la infanterie, la Şcoala de Ofiţeri în rezervă din Lipova. Potrivit unei surse apropiate ministrului, acesta era un copil de la țară, însă destul de disciplinat.

„Era un copil de la ţară, instruit ca la ţară, dar mult mai disciplinat decât ceilalţi“, a mărturisit colonelul în retragere Mircea Cosor.

Doi ani mai târziu acesta s-a hotărât să dea admitere la Institutul de Subingineri de la Reşiţa.

Se pare că planul ministrului de Interne era să pună bazele unei cariere muncitorești în industria locală, care să-i asigure un trai decent și o viață de familie sigură. Un alt factor important în decizia sa, l-a reprezentat și iubita sa de la acea vreme, care acum îi este soție.

„Prietena mea, viitoarea soţie, deja se dusese la Sudură, la Timişoara, aşa că am ales şi eu Sudura. Am făcut-o din dragoste şi pentru perspectiva de a fi împreună cu soţia mea“, explică Vela.

A intrat greu la sudură

Admiterea la facultatea de la serial a fost dificilă, însă Vela a reușit în final să intre la specializarea „Tehnologia sudării“.

„Nu era printre vârfuri, dar s-a străduit. Ştiu că făcea naveta zilnic de la Caransebeş, cu trenul“, povesteşte Octavian Crivacucea, unul dintre profesorii săi din acea perioadă.

Totuși, specializarea aleasă de ministrul de la Interne nu îl ajuta să depășească statului de inginer sau de șef de atelier, așa că Vela s-a hotărât să se axeze pe  un domeniu cu perspective mult mai largi.

În ceea ce privește primul job al ministrului, acesta s-a angajat ca agent de asigurări la ADAS Caransebeş, societatea comunistă de asigurări, unde cel mai frecvent se ocupa cu asigurările de viață pentru muncitorii angajaţi la combinatele şi la uzinele din regiune.

„Uneori, mai vorbeam cu casierul de la uzină şi, în schimbul unui procent de 3%, el putea încasa asigurarea în locul meu. Mai aveam şi acţiuni prin sate, în care asiguram bunurile sătenilor“, mărturisea Vela.