Ce face Carmen Iohannis cu rochiile purtate la diverse evenimente?

Carmen Iohannis a atras admirația oamenilor prin ajutorul ținutelor sale. Eli Lăslean este creatoarea de modă în care Prima Doamnă a României își pune toată încrederea. Cele două colaborează de șapte ani.

Eli Lăslean a colecționat toate hainele pe care le-a creat pentru Prima Doamnă a României. Ținutele au fost purtate de profesoara de engleză la diverse evenimente, atât din România, cât și din străinătate.

„Aceste rochii sunt piese unicat și nu le vând. Toate ținutele pe care le-am creat până acum pentru doamna Carmen Iohannis, și sunt în jur de 50, le-am păstrat, nu am vândut niciuna dintre ele. Unele sunt la dânsa, altele sunt la mine.

Ținutele le fac din suflet, am o colecție întreagă. Poate că, la un moment dat, voi face o expoziție, mă mai gândesc. Refac însă adesea același model de rochie, pentru clientele care îl doresc, însă doar după ce îl poartă pentru prima dată doamna Carmen Iohannis”, a explicat ea pentru Playtech Știri.

Prețurile pentru creațiile sale nu sunt exagerate, ba chiar uneori sunt mult mai accesibile decât s-ar aștepta oamenii, având în vedere calitatea lor.

„Realizez ținute la prețuri accesibile. Sunt foarte apreciată de clientele mele. Deși fac lucruri elegante, lucrate frumos, uneori clientele au emoții, chiar vin cu gândul că cine știe ce prețuri ar găsi la mine.

Dar, sunt prețuri absolut normale, accesibile, unele chiar mici, în raport cu calitatea materialelor”, a adăugat ea.

Eli Lăslean
SURSA FOTO: Facebook, Eli Lăslean

Prima Doamnă a României iubește calitatea hainelor sale

Carmen Iohannis iubește calitatea hainelor ei și culorile pastelate. Eli Lăslean are în spate o carieră de 30 de ani și a conceput ținute chiar și pentru Andreea Marin, Nadia Comăneci și Simona Halep.

Creatoarea de modă a devenit încă din 2015 prima stilistă a lui Carmen Iohannis. Ea a vorbit pentru Fanatik despre preferințele vestimentare ale Primei Doamne.

Ea ascultă în primul rând dorințele Primei Doamne, apoi face propuneri de materiale. În materie de culori, soția președintelui României preferă culorile pastelate, dar seara optează pentru nuanțe puțin mai intense.

„Doamna Iohannis iubește calitatea. Discutăm mereu despre ce și-ar dori și îi arăt propuneri de materiale pentru ținute.

Referitor la culori, le preferă pe cele pastel în mod special. Seara, însă, sau la un cocktail, alege albastru royal sau, uneori, culori mai intense”, a declarat creatoarea de modă.

Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, a câștigat în ultimul an 41.283 de lei, ca profesor de limba engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, conform ultimei declarații de avere depusă de Klaus Iohannis și înregistrată în ultima zi din mai.

Din acest venit anual, rezultă un salariu lunar de 3.440 de lei, cu 228 de lei mai mult decât a declarat în declarația de avere depusă în 2022. Conform acesteia, Carmen Iohannis a înregistrat atunci venituri din profesia de dascăl de 3.212 de lei pe lună (38.555 de lei, în total).