În primul rând, Sebastian Burduja a subliniat că orice proiect major întâmpină şi provocări. Chiar și așa, proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti va merge înainte, în cel mai rapid ritm posibil.

Sebastian Burduja explică importanța proiectului

Ministrul a subliniat apoi că reluarea procedurii se va face la începutul săptămânii viitoare, cu o documentaţie de atribuire îmbunătăţită. Această documentație va ține cont de solicitările mediului privat.

Totodată, acest lucru va creşte şansele derulării cu succes a procedurii, care va avea un termen iniţial de 30 de zile.

Sebastian Burduja
SURSA FOTO: Facebook, Sebastian Burduja

În opinia ministrului, proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti este „cea mai importantă investiţie pentru echilibrarea sistemului energetic naţional.

Oportunitatea realizării lui este confirmată de experţi reputabili din sectorul energetic, a explicat ministrul.

În acest context, sunt încurajați toţi posibilii competitori să se implice în procedura de ofertare şi să depună oferte complete şi conforme.

„Orice proiect major întâmpină şi provocări. Am constatat un interes semnificativ din partea marilor companii de profil, însă – din păcate – acesta nu s-a materializat prin oferte conforme, la acest moment. Au fost primite, totodată, peste 70 de solicitări de clarificări, care au vizat atât posibila prelungire a termenului de depunere, cât şi clauzele contractuale.

O parte au fost deja acceptate. Am dispus reluarea de urgenţă a procedurii de achiziţie a documentaţiei tehnico-economice, luând în calcul toate clarificările primite în prima etapă.

Suntem încrezători ca reluarea procedurii se va face la începutul săptămânii viitoare, cu o documentaţie de atribuire îmbunătăţită, care va ţine cont de solicitările mediului privat. Asta va creşte şansele derulării cu succes a procedurii, care va avea un termen iniţial de 30 de zile.

Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti trebuie să meargă înainte şi va merge înainte, în cel mai rapid ritm posibil. Este cea mai importantă investiţie pentru echilibrarea sistemului energetic naţional, iar oportunitatea realizării lui este confirmată de experţi reputabili din sectorul energetic.

Încurajăm toţi posibilii competitori să se implice în procedura de ofertare şi să depună oferte complete şi conforme, în termenele prevăzute de lege”, a declarat Sebastian Burduja.

Hidrocentrala va fi un furnizor regional de servicii de echilibrare şi stocaj

În luna octombrie 2023, SAPE S.A. a lansat procedura de achiziţie a Serviciilor de elaborare a Studiului de Fezabilitate şi Documentaţie tehnico-economică aferente obiectivului de investiţii Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarniţa – Lăpuşteşti, arată un comunicat al Ministerului Energiei.

Ulterior, la solicitarea potenţialilor ofertanţi, în vederea pregătirii documentaţiei conform legislaţiei în vigoare, termenul a fost prelungit cu o perioadă de 23 zile până la data de 27 decembrie 2023, ora 15:00. La această procedură s-au înscris 15 ofertanţi, inclusiv unele dintre cele mai mari companii de profil din lume.

„Această procedură a fost anulată automat, deoarece la data limită de depunere a ofertelor niciunul din ofertanţii înscrişi nu a criptat oferta financiară/sau nu a răspuns la toţi factorii de evaluare electronici, după caz”, este mesajul afișat pe portalul de achiziţii publice, în data de 27 decembrie 2023.

Amintim că hidrocentrala Tarniţa – Lăpuşteşti va fi un furnizor regional de servicii de echilibrare şi stocaj. Potrivit autorităților, este cel mai bun loc din România pentru dezvoltarea unui proiect de centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj.

De asemenea, va contribui la asigurarea securităţii energetice a României şi a unei părţi din Europa Centrală şi de Est.