Guvernul României a găsit soluția pentru eliminarea pensiilor speciale, ale magistraților și militarilor

Guvernul României a găsit soluția pentru eliminarea pensiilor speciale, ale magistraților și militarilor. Ideea respectivă a fost deja prezentată oficialilor europeni.

Conform surselor guvernamentale, citate de știripesurse.ro, soluția este supraimpozitarea cu 20% a părții de necontributivitatea din toate pensiile speciale. Această formulă se va aplica și pensiilor magistraților și ale militarilor.

Dacă soluția va fi agreată de oficialii europeni, Guvernul României va anunța, până la finalul acestei săptămâni, o decizie publică.

Prevederile noii legi a pensiilor

Vă amintim că noua lege va prevede mai multe puncte principale. Așadar avem, pe de o parte, creșterea vârstei de pensionare până la 60 de ani. Creșterea se va face treptat până în anul 2035.

În noua lege se arată că procurorii și judecătorii vor rămâne cu aceleași pensii până în anul 2028. Legea prevede ca, până în 2043, să se treacă la pensii pe contributivitate. Nu în ultimul rând, se va aplica un impozit de 20% pe tot ce depășește salariul mediu pe economie. Noua lege a pensiilor mai prevede o nouă formă de calcul și digitalizarea tuturor dosarelor.

Scenarii pentru majorarea pensiilor

Procentul de 9,4% din PIB a fost eliminat din PNRR, însă experții financiari susțin ferm că tot nu vor fi bani de pensii. Ei au venit cu scenarii pentru creșterea pensiilor românilor. Potrivit lor, cheltuielile cu pensiile, în prezent, sunt de 8 procente. În același timp, cheltuielile cu pensiile de serviciu sunt de aproximativ 1% din PIB.

În momentul de față, pensia minimă la noi este de 1.125 lei. În același timp, punctul de pensie este de 1.785 de lei.

Vă amintim, totodată, că ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat recent că pensiile speciale ar urma să fie impozitate cu 20-25%.

„Impozitarea cu 20%-25% a pensiilor speciale, să zicem, dar procentul îl definim prin calcule de sustenabilitate pe care le facem. Comisia Europeană a cerut impozitare pe toată pensia. Până la urmă, Comisia are ultimul cuvânt în privinţa validării acestor procente.

(…) Sunt bani pentru creşterea pensiilor, vor fi majorate cu minim 16 miliarde de lei. (…) În procente înseamnă că am luat în calcul o creştere a pensiilor cu aproximativ 14%, dar procentul final va fi anunţat de coaliţia de guvernare”, a declarat oficialul român.