Decizia importantă luată de Ministerul Finanțelor. Instituția a propus reducerea de la 100.000 de euro la 25.000 de euro a plafonului în cazul contribuabililor pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit. Măsura se regăsește în proiectului de modificare a Codului Fiscal, publicat luni noaptea de Ministerul Finanțelor (MF).

Potrivit proiectului, se propune modificarea plafonului până la care contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, respectiv de la 100.000 euro la 25.000 euro. Modificarea are în vedere contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, altele decât venituri din profesii liberale obţinute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective.

În prezent, contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit şi care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, începând cu anul fiscal următor au obligaţia determinării venitului net anual în sistem real.

Propunere de introducere a unui plafon lunar de venit neimpozabil

În cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor se propune introducerea unui plafon lunar de venit neimpozabil şi care nu se cuprinde în bazele de calcul ale contribuţiilor sociale obligatorii, de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, în condiţiile stabilite prin lege, pentru următoarele: prestaţiile suplimentare primite de salariaţi în baza clauzei de mobilitate potrivit legii, în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţia de delegare/detaşare, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice; contravaloarea hranei acordate de către angajator pentru angajaţii proprii astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern, în limita valorii maxime, potrivit legii, a unui tichet de masă/persoană/zi, prevăzută la data acordării, în conformitate cu legislaţia în vigoare; cazarea şi contravaloarea chiriei pentru spaţiile de cazare/de locuit puse de către angajatori la dispoziţia angajaţilor proprii, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern, în limita unui plafon neimpozabil de 20 % din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată /lună/persoană, în anumite condiţii prevăzute de lege.

De asemenea, plafonul lunar de venit neimpozabil de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat se mai aplică pentru contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, regulamentul intern, sau primite în baza unor legi speciale şi/sau finanţate din buget, în limita unui plafon anual, pentru fiecare angajat, reprezentând nivelul unui câştig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate precum şi pentru contribuţiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele reprezentând contribuţii la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entităţi autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană.

Ce se întâmplă cu primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale

În această prevedere din Codul Fiscal mai sunt incluse primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoană; sumele acordate angajaţilor care desfăşoară activităţi în regim de telemuncă pentru susţinerea cheltuielilor cu utilităţile la locul în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea, precum electricitate, încălzire, apă şi abonamentul de date, şi achiziţia mobilierului şi a echipamentelor de birou, în limitele stabilite de angajator prin contractul de muncă sau regulamentul intern, în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din luna în care persoana fizică desfăşoară activitate în regim de telemuncă.

Pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil lunar de 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, se datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

Totodată, Ministerul de Finanțe propune ca angajatorul care acordă aceste venituri/avantaje să stabilească ordinea de includere a acestora în plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.