Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a anunțat că țara sa va avea o nouă strategie de securitate. El a spus că dorința de a coopera în domeniul securității şi apărării cu Uniunea Europeană s-a materializat prin lansarea Dialogului de Nivel Înalt în domeniul Securităţii.

„Doleanța noastră de a intensifica cooperarea în domeniul securităţii şi apărării cu Uniunea Europeană s-a materializat prin lansarea Dialogului de Nivel Înalt în domeniul Securităţii”, a declarat şeful Parlamentului de la Chișinău.

Igor Grosu a făcut aceste declarații la cea de-a 22-a ediţie a forumului „Parliamentary Intelligence-Security” , care are loc la Bucureşti.

Igor Grosu a spus că țara sa trebuie să consolideze securitatea naţională

Igor Grosu a explicat că Moldova „trebuie să consolideze securitatea naţională, stabilitatea şi rezilienţa în faţa oricărui pericol”. Acest lucru va fi posibil inclusiv datorită strategiei noi, un document complex şi multidimensional.

Potrivit preşedintelui Parlamentului, securitatea unui stat nu înseamnă doar protecţie militară.

„Războiul pornit de Rusia în Ucraina ne-a arătat câte ameninţări şi riscuri aduce cu sine pentru un stat ca Republica Moldova. Am analizat minuţios fiecare vulnerabilitate şi vreau să vă asigur că toate structurile de forţă din Republica Moldova lucrează zi şi noapte la asigurarea securităţii cetăţenilor.

Dar, bineînţeles avem nevoie de ajutor. Avem mulţi prieteni de nădejde în Europa şi Statele Unite şi doar împreună vom depăşi toate aceste probleme”, a scris Igor Grosu, într-o postare pe Facebook.

Sprijin financiar de 40 de milioane de euro pentru Republica Moldova

Uniunea Europeană a extins noul instrument al Facilităţii europene pentru pace şi pentru Moldova, începând cu anul 2021. La sfârşitul lunii iunie, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o măsură de asistenţă în cadrul Instrumentului European pentru Pace în valoare de 40 de milioane de euro în beneficiul Forţelor Armate ale Republicii Moldova.

Fondurile acordate urmau să fie folosite în vederea întăririi capacităţilor forţelor sale armate în domeniul comunicaţiilor şi al luptei împotriva atacurilor cibernetice. Uniunea Europeană a menționat atunci că finanțarea în valoare de 40 de milioane de euro va permite furnizarea de echipamente, bunuri şi servicii pentru a întări capacităţile logistice şi mobilitatea unor unităţi ale forţelor armate ale Republicii Moldova.

În același timp, sumele primite vor putea fi folosite de Republica Moldova în lupta împotriva atacurilor cibernetice și totodată, vor ajuta țara vecină cu România să își consolideze capacităţile de recunoaştere aeriene fără pilot şi de comunicaţii tactice.