Prim-ajutorul va putea fi acordat în România nu doar în ambulanțe pentru pacienții aflați în stop cardiac. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat joi că va fi instalată prima reţea naţională de defibrilatoare automate, care vor putea fi folosite de către orice persoană pentru a acorda primul ajutor celor aflaţi în stop cardiac.

Arafat a participat la o conferinţă de presă organizată de DSU, în cadrul proiectului „Punct de prim ajutor. Fii salvator!”, care presupune dezvoltarea primei reţele naţionale de defibrilatoare automate.

„Astăzi, realizăm un pas la care am visat de foarte mult timp cu colegii: defibrilarea accesibilă publicului. Este un concept care există de foarte mult timp.

Toţi care călătorim afară cred că aţi văzut în aeroporturi, la clădirile de birouri, gări, peste tot există astfel de aparate.

Am avut tentative înainte care nu au reuşit şi la un moment dat am găsit un sponsor cu care am lucrat pe proiectul de motociclete, care este Lidl România, şi după o discuţie au acceptat să se înhame cu noi la un proiect naţional, care are costuri care depăşesc un milion de euro, şi să implementăm împreună cu ei defibrilatoare accesibile. Defibrilatoare care sunt mai avansate, nu sunt cele mai simple”, a declarat Raed Arafat.

Arafat a adăugat că defibrilatorul este şi o staţie de prim ajutor. „Când îl deschideţi, o să vedeţi că poate să fie măsurat puls-oximetrul, poate să fie luată tensiune, poate să fie dat oxigen pacientului şi, mai ales, se conectează şi transmite datele la dispecerat.

În momentul în care l-ai ridicat de pe soclu, el transmite un mesaj SMS la persoana din jur care a fost desemnată ca responsabilă de defibrilator, telefonul mergând de la persoană la persoană pe tipul turei.

Când a fost deschis capacul defibrilatorului, automat sună la 112 şi se conectează cu medicul de la dispecerat. Înseamnă că omul de rând este sprijinit”, a arătat Arafat.

Bucureștiul are deja 54 de defibrilatoare accesibile

Potrivit şefului DSU, în Bucureşti sunt deja 54 de defibrilatoare accesibile publicului, locaţia lor putând fi văzută începând de joi şi în aplicaţia DSU, urmând a fi instalate şi altele.

„Vorbim, în Bucureşti, de aproape 80 la care o să ajungem, în faza aceasta, iar la nivel naţional la 376. (…) Ele trebuie să fie peste tot unde există aglomeraţie de persoane: clădiri de birouri, aeroporturi, gări, şcoli, mall-uri”, a precizat el.

Oricine poate folosi defibrilatorul

Arafat a explicat că defibrilatorul nu permite greşeli. „N-ai cum să şochezi un om care nu trebuie să fie şocat cu un astfel de defibrilator, nu te lasă.

Dacă apeşi pe butonul de şoc, va şoca numai dacă trebuie şocat, numai dacă detectează defibrilatorul ritmul care trebuie să fie. Dacă unul are un ritm sănătos, nu ai cum să convingi defibrilatorul să facă acest lucru.

Este garantat că nu se va greşi, dar este garantat că este posibilă salvarea unei veţi dacă şocăm şi dacă reia activitatea cardiacă cordul persoanei respective”, a spus şeful DSU.