Pentru a evita sau diminua plata contribuţiilor de asigurări sociale, românii au ales sistemele alternative de prestări servicii, cu fiscalitate mai prietenoasă, şi şi-au înfiinţat microîntreprinderi, fără a fi salariaţii propriilor firme.
Datele companiei Expense Reduction Analysts (ERA) România, pe baza bilanţurilor depuse la Ministerul Finanţelor Publice, arată că în 2011 microîntreprinderile din România cu zero angajaţi – 251.674 – au avut o cifră de afaceri cumulată de 7,338 miliarde euro.
Potrivit lui Gabriel Sincu, partener la firma de consultanţă Mazars, actualul sistem fiscal din România favorizează sistemele alternative de prestări de servicii sub forma contractelor de cedare a drepturilor de autor, a persoanelor fizice autorizate (PFA) sau microîntreprinderilor, pe fondul sistemului complicat şi foarte costisitor de contribuţii sociale obligatorii.
În momentul actual, pentru 1 leu plătit unui angajat ca şi salariu net un angajator mai plăteşte la stat încă aproximativ 80 de bani ca şi impozit şi contribuţii sociale. Pe de altă parte, în cazul unuia dintre sistemele alternative menţionate, costul fiscal pentru 1 leu net este în jur de 30 de bani (+/- 10% în funcţie de nivelul venitului).
Potrivit lui Sincu, există o legislaţie anti-abuz care permite inspectorilor fiscali să reclasifice un sistem de PFA sau microîntreprindere în salariu, atunci când avem de-a face cu un caz de contract de muncă mascat, dar astfel de controale nu prea se fac de către autorităţile fiscale.
În opinia sa, soluţia pentru eliminarea acestei anomalii este una simplă şi relativ uşor de implementat – introducerea obligaţiei de plată a tuturor contribuţiilor sociale pentru toate categoriile de venituri (salarii, onorarii PFA, venituri microîntreprinderi, dividende şi câştiguri de capital)
Sursa: Agerpres