Iranul va adera la Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), alianţă ce reuneşte China şi Rusia, dar și Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Kârgâzstan. Informația a fost dezvăluită de ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

„La următoarea reuniune a Comitetului şefilor de stat (din OCS), care se va desfăşura pe 4 iulie, aderarea completă a Iranului urmează să fie formalizată”, a declarat Lavrov la o conferinţă de presă la Moscova.

La acea reuniune va fi de asemenea semnat un memorandum asupra „obligaţiilor” Belarusului, ţară aliată a Rusiei şi „care va lansa de asemenea o procedură pentru a adera ca membru cu drepturi depline la OCS”, a mai anunţat şeful diplomaţiei ruse.

Ce se întâmplă cu acordul privind exportul de cereale

Pe de altă parte, referindu-se la acordul care a permis Ucrainei să-şi reia exporturile de cereale prin porturile sale de la Marea Neagră după ce armata rusă a împiedicat folosirea acestora odată cu războiul pornit în februarie 2022, Lavrov a spus că nu vede argumente pentru prelungirea aplicării acestei înţelegeri care expiră pe 17 iulie, a arătat EFE.

Potrivit acestui, numai aproximativ 2,5% din cele 32,5 milioane de tone de cereale ucrainene exportate în baza acestui acord au ajuns în ţările sărace, deşi aprovizionarea acestora a fost principalul obiectiv al acordului.

Rusia va furniza gratuit ţărilor sărace cantităţi de cereale

Lavrov a mai spus că nu a fost respectată componenta înţelegerii ce prevede înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei.

Este vorba concret despre reconectarea băncii agricole ruse Rosselkhoznadzor la sistemul internaţional de plăţi SWIFT, relaxarea sancţiunilor occidentale pentru ca Rusia să poată cumpăra piese de schimb destinate maşinilor şi utilajelor agricole, deblocarea logisticii de transport şi asigurări, reluarea exporturilor de amoniac rusesc printr-o conducă ce traversează Ucraina şi deblocarea activelor ruseşti îngheţate de către Occident.

În niciuna dintre aceste chestiuni nu s-au înregistrat progrese, constată Lavrov, care asigură că, dacă acordul privind exportul cerealelor ucrainene nu va fi prelungit, Rusia le va furniza gratuit ţărilor sărace cantităţi de cereale cel puţin echivalente cu cele pe care le-ar fi importat din Ucraina.

Acordul, mediat de Turcia şi ONU, a fost prelungit ultima dată pentru încă două luni la sfârşitul lunii mai, înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale din Turcia, câştigate de preşedintele Recep Tayyip Erdogan.