În următoarea perioadă, minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor primi o primă cu ocazia sărbătorilor pascale.

Primă pentru angajații CEO

Cuantumul primei pe care o vor primi angajații va fi în jur de 1.800 de lei net, în funcție și de modul în care se va produce impozitarea.

Prima oferită de Paște pentru acest an a fost stabilită prin Act Adițional la Contractul Colectiv de Muncă. Negocierile au avut loc între sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia. Beneficiile obținute se acordă de la 1 aprilie.

De asemenea, până la finalul anului 2023, Complexul Energetic Oltenia (CEO) va mai acorda încă trei prime de ziua meseriei sau de sărbători religioase. Valoarea brută a fiecărei prime va fi de 3.000 de lei, iar toate aceste beneficii vor fi acordate sub formă de tichete cadou.

Mai mult, începând cu 1 aprilie, compania energetică a acordat și o majorare salarială.

Ajutor de stat pentru Complexul Energetic Oltenia

În luna martie, Executivul a adoptat o altă hotărârea de Guvern prin care aprobă acordarea unui ajutor de stat, sub formă de grant, pentru restructurarea Societăţii „Complexul Energetic Oltenia” S.A. în scopul finanţării cheltuielilor cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, pentru anul 2023.

Astfel, Complexul Energetic Oltenia va primi un ajutor de stat în valoare de 449 milioane lei pentru anul 2023, de la bugetul de stat, pentru finanţarea cheltuielilor cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit acestei hotărâri.

Potrivit comunicatului de presă al Executivului, ajutorul de stat de restructurare sub formă de granturi se acordă integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, şi va fi folosit pentru:

Achiziţia de certificate de emisii de gaze cu efect de seră necesare pentru îndeplinirea obligaţiei de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2022, corespunzătoare emisiilor de gaze provenite de la instalaţiile societăţii, cu scadenţă la data de 30 aprilie 2023.

De asemenea, ajutorul va fi folosit și pentru achiziţia de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2023, corespunzătoare emisiilor de gaze provenite de la instalaţiile societăţii, cu scadenţă la data de 30 aprilie 2024.

Ajutorul de stat este acordat anual, de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Energiei, în limita prevederilor bugetare aprobate şi se aprobă prin hotărâri ale Guvernului.