Este tensiune maximă în PSD, după ce un lider social-democrat este protagonistul unui scandal sexual. Detalii în acest sens au fost date de deputatul USR Ionuţ Moşteanu. Acesta a susținut, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că deputatul acuzat de lucruri greu de imaginat trebuie să ajungă imediat în faţa procurorilor, „pentru că aici e vorba de un caz penal”.

Ionuț Moșteanu l-a întrebat retoric pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, dacă are de gând să facă ceva în ceea ce îl privește de liderul social-democrat incriminat. Moșteanu a ținut să sublinieze că, în PSD Argeş, este al doilea astfel de caz în doar ultimele luni, după ce alt primar, Mihai Georgescu din Călineşti, şi-a folosit abuziv funcţia în scopuri sexuale.

”Astăzi un deputat PSD de Argeş, Aurel Bălăşoiu, a fost exclus din PSD după ce în presă au apărut imagini cu el întreţinând raporturi sexuale cu un minor. Degradarea morală a PSD e completă. Aceşti „socialişti” cu milioane de euro în conturi care se pretind marii apărători ai celor mai vulnerabili în timp ce îi fură, parlamentari care poartă un stindard al moralităţii în timp ce comit fapte abominabile”, a scris Moşteanu în propria postare.

Marcel Ciolacu a fost luat la întrebări

El a susținut că excluderea din partid a deputatului PSD nu este o măsură suficientă.

”În PSD Argeş este al doilea astfel de caz în doar ultimele luni, după ce alt primar, Mihai Georgescu din Călineşti, şi-a folosit abuziv funcţia în scopuri sexuale. Şi să ne aducem aminte de Negoiţă. Ce s-a mai întâmplat cu dosarul „Sex cu minore”, în care era implicat? Poate ne spune Nicolae Bănicioiu, şi el audiat. Prea mult timp, PSD a tolerat astfel de cazuri. A permis şi încurajat astfel de practici prin închiderea ochilor. Marcel Ciolacu, ai de gând să faci ceva?”, a spus liderul USR.

El a apreciat că deputatul PSD de Argeş trebuie să ajungă imediat în faţa procurorilor din cauza acestui scandal sexual.

„Aici e vorba de un caz penal. Dacă nu îşi dă demisia, USR va vota de îndată ridicarea imunităţii parlamentare”, a punctat Ionuţ Moşteanu.

Deputatul incriminat a fost exclus urgent din PSD

În context, trebuie subliniat că cei de la PSD au anunţat că au decis sâmbătă excluderea din partid a deputatului Aurel Bălăşoiu şi că se aşteaptă ca acesta să îşi dea demisia urgent din funcţia de deputat. În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunităţii parlamentare. Social-democraţii nu menționat, însă, motivul excluderii.

Cu toate acestea, după anunţul PSD, ziarul Gândul a publicat imagini în care ar apărea deputatul în ipostaze intime alături de un băiat. Întrebat dacă a întreţinut relaţii sexuale cu minori, deputatul a declarat că nu recunoaşte.