realizat de Radu Craciun, analist senior la ABN AMRO.De ce tocmai Polonia? Pentru ca ea furnizeaza un foarte interesant studiu de caz, care ilustreaza cele mai semnificative dintre oportunitatile si provocarile ce stau, in acest moment, in fata Romaniei. Spre deosebire de Bulgaria, cu care suntem cuplati in calendarul aderarii la UE, dar cu care avem foarte putine similitudini structurale, Polonia ne este cea mai apropiata, prin cateva elemente fundamentale. Asemanarile incep cu tipul de politici monetare si, implicit, instrumentele cu care se opereaza in domeniul macrostabilizarii si continua cu compozitia PIB, care genereaza probleme comune in materie de restructurare a industriei grele si a agriculturii, inclusiv un apetit mai curand redus pentru interventii decise in aceste sectoare, din cauza impactului social al reformelor. Nu in ultimul rand, dimensiunile economiei si ale populatiei, desi diferite, aseaza Romania si Polonia in aceeasi categorie, departe de oricare alte tari din regiune. Deosebirile vizeaza, inainte de orice, nivelul de dezvoltare si gradul de macrostabilizare. Potrivit indicatorilor – exporturile, contul curent, inflatia – analizati in studiul ABN AMRO, decalajul poate fi estimat la sase-opt ani. Una peste alta, romanii dubleaza, aproape etapa cu etapa, drumul parcurs de polonezi in a doua jumatate a deceniului trecut. Lucrul acesta se intampla de suficient de mult timp si cu destul de multa fidelitate pentru ca Romania sa poata miza pe faptul ca, analizand experienta Poloniei din ultimii opt ani, va reusi sa evite numeroase erori si sa identifice o multime de solutii, adesea verificate. Teoretic, aceasta echivaleaza cu posibilitatea de a comprima etapa finala a tranzitiei si de a recupera rapid o mare parte din decalajul de performanta.Daca nu Guvernul, atunci, poate, BNRPractic, lucrurile sunt ceva mai complicate. Modelul polonez nu reprezinta o reteta miraculoasa pentru economia romaneasca. Va fi nevoie de considerabil mai multe investitii straine, subliniaza Craciun, si de inca si mai multa vointa politica pentru ca Romania sa-si duca la bun sfarsit tema sa de casa, intr-o conjunctura evident mai dificila decat aceea din deceniul trecut. Investitiile straine reprezinta domeniul in care ne situam cu mult in urma polonezilor, dincolo chiar si de decalajul celor sase ani. Peisajul global este acum mai complicat si mai putin stimulativ, iar economia noastra devine progresiv mai sensibila la socurile regionale si planetare, pe masura ce reformele avanseaza. Practic, este exclus, din mai multe motive, ca Romania sa repete performanta Poloniei, a unor rate de crestere de peste 7%. Mai intai, exporturile sunt pe cale de a-si pierde rolul de motor al cresterii pentru Romania. Tendinta lor de plafonare, aparuta in 2003, se va intari. In aceeasi directie opereaza perspectiva inca neclara a economiei UE, care absoarbe 70% din exporturile noastre, dar si o posibila devalorizare a monedei europene. Decisiva poate deveni capacitatea economiei romanesti de a atrage investitii straine, dar in aceasta privinta nu trebuie sa ne facem prea multe iluzii. Din 2005, privatizarea va inceta, o data cu vanzarea Petrom, a BCR si a capacitatilor energetice, sa genereze influxuri de capital strain. Prin comparatie cu Polonia anilor ‘90, Romania nu are nici mediul de afaceri, nici credibilitatea, nici prieteni atat de multi si de loiali, iar epoca nu mai este de expansiune economica. Un alt reper util, luat in analiza de studiul ABN AMRO, anume curba capitalului strain absorbit de cateva tari (Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda) in anii dinainte si de dupa intrarea in UE, ne arata ca investitiile anuale de acest tip se pastreaza in jurul a 0,5% din PIB in perioada preaderarii. Abia la patru-cinci ani de la aderare, ele pot atinge un virf de 3% din PIB, dupa care coboara in plaja de 0,5-1,5%. Vestea (cea mai) proasta este insa alta: splendidul tren al investitiilor straine din deceniul trecut nu va mai trece, pentru a doua oara, prin gara est-europeana. Mare parte din multinationalele semnificative s-au asezat deja in Europa Centrala si de Est, iar piata regionala este, in linii mari, desenata. „In anumite industrii din categoria celor avansate tehnologic, cum este de pilda industria auto, explica Radu Craciun, nu este posibil sa reapara oportunitati de investitii de felul celor care au existat acum cativa ani.” Dincolo de aceste date obiective, guvernantii nostri n-ar trebui sa iroseasca sansa de a observa toate mutarile, fie ele inspirate ori gresite, ale celorlalte tari aflate in tranzitie, cu deosebire cele ale Poloniei. „Daca nu Guvernul, atunci BNR ar trebui sa exploreze mai departe aceasta cale”, recomanda autorul studiului. Adoptand experienta Poloniei ca reper valid pentru evolutia pe termen mediu a economiei noastre, aceasta ar deveni mai predictibila, cu imense avantaje in privinta politicilor, performantei, dar si a imaginii. Calea poloneza poate reprezenta o veritabila scurtatura catre, poate, singurul model economic autentic pe care Romania il va urma pana la capat.

Obsesia ipocrita a modelului strain
Dupa multe decenii in care economia romaneasca a fost condusa de principiul liberal consacrat in dictonul „prin noi insine”, perioada postbelica a inaugurat o suita putin coerenta de modele. Legitime ori ba, cele mai multe dintre ele au fost fie abandonate, fie mutilate prin „adaptari originale”.
Poate singurul copiat cu dedicatie a fost cel sovietic stalinist. La finele anilor ‘60, planificatorii lui Ceausescu scoteau o replica a sistemului francez, prin care Romania urma sa devina tot atat de independenta economic si politic fata de URSS pe cat se pastrase Franta gaullista fata de Washington.
Proiectul a fost apoi altoit pentru a functiona cu randament asiatic si cu un management microeconomic inspirat din Iugoslavia lui Tito. Costurile acestei masinarii economice le platim si azi, cand inca ne mai straduim s-o demontam si s-o vindem ca piese de schimb.
Politicile de tip nord-coreean au fost inlocuite, dupa revolutia din 1989, cu admiratia noilor lideri pentru performanta chinezilor, dorinta melancolica de a implementa sistemul suedez, invidia nemarturisita pentru strategiile de succes ale tarilor din Grupul de la Visegrad, dispretul scrasnit fata de progresele mediocre, dar constante ale bulgarilor etc.
In buna traditie nationala, nu invatam nici din greselile noastre, nici din reusitele altora, iar modelele sunt material de propaganda. Cochetezi cu unele, adulmeci altele, te fotografiezi cu modelul zilei si faci tot ce stii tu mai bine: politica lui „pentru noi insine”.