SCHIMBARE DE VIZIUNE. China investeşte masiv în ARMATĂ
China şi-a fixat un obiectiv de creştere economică de 7,5% pentru 2013, potrivit raportului premierului în exerciţiu, Wen Jiabao, care urma să fie prezentat marţi în deschiderea lucrărilor Parlamentului şi citat de agenţia Xinhua.
Majorarea bugetului apărării va fi de 10,7% într-o economie al căreia indice de inflaţie ar putea ajunge la 3,5%, conform acestui raport al şefului guvernului care preconizează o “politică monetară prudentă”. Wen Jiabao va fi înlocuit cu Li Keqiang la încheierea lucrărilor Adunării Naţionale Populare (ANP, Parlamentul), la 17 martie. Creşterea economică a Chinei a scăzut în 2012 la 7,8%, cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani. În acest an, China se va sprijini pe o “politică fiscală activă şi o politică monetară prudentă”, potrivit documentului amintit. “China prevede majorarea bugetului apărării cu 10,7% la 720,2 miliarde de yuani (115,7 miliarde dolari) în 2013”, mai scrie Xinhua. Anul trecut, bugetul apărării al Chinei a crescut cu 11,2%.
O nouă şi serioasă majorare a cheltuielilor militare chineze ar putea alimenta îngrijorările stârnite de ambiţiile Beijingului, care recuperează rămânerea în urmă din domeniul militar în raport cu Washingtonul dotându-se cu arme tot mai sofisticate. Wen Jiabao inaugurează lucrările ANP în prezenţa a circa 3.000 de delegaţi care se reunesc în cursul acestei săptămâni la Beijing pentru a aproba noua conducerea comunistă, în plină aşteptare din partea populaţiei nerăbdătoare să vadă concretizate reformele promise. Xi Jinping, în vârstă de 59 de ani, secretar-general al Partidului Comunist Chinez din luna noiembrie, va fi desemnat oficial preşedinte al republicii, secondat de Li Keqiang, 57 de ani, în funcţia de prim-ministru.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




