România suferă grav din cauza pandemiei de coronavirus. Aproape în fiecare zi avem parte de peste 1000 de noi cazuri de COVID-19. În următoarele săptămâni, problemele vor fi și mai mari. Un cunoscut medic vine cu o previziune sumbră.

Scenariu teribil în România

Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, face dezvăluiri terifiante. Odată cu redeschiderea restaurantelor la interior și a reluării orelor în școli, numărul de cazuri noi de COVID ar putea crește într-o lună la peste 2.000.

“Situația n-o să fie stabilă la nivel național și vom continua așa mult și bine. Temerea noastră este că, odată cu aceste măsuri de relaxare, va mai crește încă o dată incidența, dacă nu se vor respecta ad literam, cum le-a instituit Ministerul Sănătății.

Acel indice, cu cât este mai supraunitar, cu atât înseamnă o transmisie intracomunitară crescută. Important este ca indicele acela să fie subunitar, adică sub cifra 1, să fie 0,9 sau 0,8, care să ne arate o scădere a transmisiei intracomunitare. La aproape 85.000 de cazuri confirmate, avem încă cazuri active aproape 44.000, avem 3.500 de decese și numărul lor este tot acolo, într-o fază de platou, în jur de 50 de decese aproape în fiecare zi.

Nouă ne este teamă că, odată cu aceste măsuri de relaxare, peste 2-3 săptămâni, o lună, din nou o să avem o creștere undeva la 2.000, sau peste 2.000 de cazuri noi pe zi.

Temerea noastră este că relaxarea la noi este greșit înțeleasă. Relaxarea la noi îți aduce și responsabilitate. N-o să se mai testeze atât de mulți, pentru că anotimpul de vară s-a încheiat și nu mai merge lumea în concedii, se reîntorc la muncă.

Atunci se va compensa cu deschiderea școlilor, cu relaxarea aceasta, care dacă n-o să fim responsabili, ori vom fi în jurul cifrei de 1.500, ori va fi o ușoară creștere până undeva la 2.000 de cazuri. Problema este că din aceste cazuri se selectează și cazurile severe care după aceea vor fi încărcătură pe sistemul de Terapie Intensivă”, a afirmat Cristian Oancea, conform Digi24.

Acesta lansează un alt semnal de alarmă. Numărul de pacienți internați la Terapie Intensivă va crește. “Cam în două săptămâni e posibil să ajungem la în jur de 700, ceea ce înseamnă la o capacitate de aproape 1.000 de paturi la nivel național dedicată pentru Sars-CoV-2, un fenomen deja îngrijorător.

Să nu uităm că resursa umană de Terapie Intensivă din interiorul spitalului nostru este epuizată și emoțional și fizic. Fac gărzi în continuu. O dată la 3-4 zile toți medicii fac câte o gardă și acest lucru e deja de 7 luni de zile.

Nu se găsește personal profesional dedicat pentru terapie intensivă. Am făcut apeluri și dat anunțuri dar personal care să aibă experiență în terapie intensivă nu se găsește, cel puțin la noi în zonă”, a spus medicul.

Managerul a discutat cu autoritățile despre detașarea medicilor de la alte spitale. “Nu putem să privăm spitalele din alte regiuni de aportul medicilor de terapie intensivă, pentru că noi, pe lângă Sars-CoV-2, depanăm și alte patologii. Terapia Intensivă nu este 100% dedicată Sars-CoV-2.

Din moment ce ai dislocat unu sau două sau trei persoane dintr-o parte, rămâne în acel spital că nu se mai pot asigura gărzile, sau că nu se mai pot lua concediile.

Situația este delicată în ceea ce privește terapia intensivă și colegii noștri, prin vocea domnului profesor Săndesc și a colegilor din București au atras de nenumărate ori atenția asupra acestui segment pus sub presiune”, a declarat managerul de spital.

Odată cu începerea școlii, riscul de transmitere a virusului va crește în rândul persoanelor în vârstă. “Acei copii, în marea lor majoritate sunt asimptomatici. Pe acei copii de la grădiniță și de la școală îi vor aștepta bunicii care au diabet, au o formă de neoplazie, hipertensiune sau alte boli cronice. Riscul de transmitere în masa vârstnicilor este foarte crescut.

Trebuie să avem acele măsuri de distanțare fizică, de purtat măști, de aerisit clasa. Trebuie cumva clasele să nu mai fie supraaglomerate, ora să fie mai scurtă, să se folosească măsurile de protecție și să se facă acel triaj minim epidemiologic cu care înainte de ’90 noi am fost obișnuiți, în sensul în care părinții să fie responsabili, să nu-și ducă la școală copiii care sunt răciți.

Medicul sau asistentul de școală să facă acel triaj epidemiologic și învățătorul sau educatorul sau pedagogul care este la acea școală să vadă dacă acelor copii le curge nasul sau prezintă semne de infecții respiratorii”, a spus Oancea.

„Noi vedem la televizor cum alții se relaxează și colegii noștri stau în spitale și practic non-stop suntem la căpătâiul pacienților. Dacă n-o să fim responsabili și dacă vom continua același lucru, suntem într-un tsunami. Dacă o ținem așa, depășim 100.000 cu ochii închiși. Totuși, să ai 100.000 și două treimi să nu fie declarați vindecați este un lucru care să ne alarmeze raportat la indicele populațional”, a mai declarat acesta, conform sursei citate.