de preferinta celorlalti actionari, au determinat scaderea brusca a pretului actiunilor Oltchim. In numai doua zile de la decizia de majorare a capitalului social, titlurile combinatului valcean s-au diminuat cu 27%. Asociatia Actionarilor din Romania (AAR) nu este de acord cu majorarea capitalului social la Oltchim Ramnicu Valcea, considerand ca, prin faptul ca nu este acordat dreptul de preferinta celorlalti actionari, este incalcata prevederea noii constitutii a Romaniei referitoare la garantarea dreptului de proprietate. Exceptarea de la prevederile Legii valorilor mobiliare (lege care acorda dreptul de preferinta), este stipulata in articolul nr. 47 din Legea nr. 137/2002 privind accelerarea privatizarii, insa acesta a fost contestat de AAR inca de la adoptare. „Este inca o consecinta nefasta de aplicare a Legii nr. 137. Asociatia se va indrepta, in instanta, impotriva acestei nedreptati generate de articol, mai ales in noile conditii create de adoptarea noii constitutii care garanteaza dreptul de proprietate”, ne-a declarat Gratiela Iordache, presedintele AAR. AGA a aprobat, la sfarsitul lunii noiembrie conversia in actiuni a creantei de 95 milioane de dolari, detinuta de AVAB asupra Oltchim. Astfel, capitalul social al Oltchim va creste de la 323,58 miliarde de lei la 3.546 miliarde lei. Dupa inregistrarea majorarii, AVAB va detine 90,88%, APAPS – 4,85% (fata de 53,26% cat detine in prezent), Lindsell Enterprises, 1,1% (fata de 12,04%), iar SIF Oltenia, 0,66% (fata de 6,61%).