Trei dintre aceste mașini sunt considerate puncte de cotitură în designul auto italian și este de așteptat să se vândă la prețuri importante. Este vorba despre protoripul Lamborghini Marzal, realizat în 1967 și care a fost apoi asamblat sub numele Lamborghini Espada. Acest vehicul a fost condus de prințul Rainier și de prințesa Grace de Monaco cu ocazia Marelui Premiu al statului Monaco din 1967.
Principalul punct de atracție al mașinii au fost ușile cu deschidere verticală „gull wing”. Al doilea concept poartă numele Lancia Stratos HF Zero, un vehicul cu motor amplasat central care a fost produsă în serie sub denumirea Lancia Stratos. Modelul de serie a dominat Campionatul Mondial de Raliuri în anii 70. Ambele concepte au fost desenate de designerul italian Marcello Gandini, care a lucrat la Bertone între 1965 și 1980.
Cel de-al treilea concept important scos la licitație va fi frumosul Chevrolet Testudo, desenat de vestitul Giorgetto Giugiaro. Acesta a și condus vehiculul de la atelierul din Torino până la Geneva pentru Motor Show-ul din 1973. Dacă pentru acest concept prețul de pornire estimat este cuprins între 500.000 și 800.000 de euro, pentru primele două, licitația ar putea urca până la sume între 1 milion și 1,8 milioane de euro.
Conform ANE, celelalte trei concepte au o valoare istorică mult mai mică și, prin urmare prețul maxim nu va depăși 200.000 de euro. Este vorba despre coceptele Lamborghini Bravo din 1974, Lamborghini Athon (1980) și Lancia Sibilo din 1978.
După intrarea în lichidare, activele grupului Bertone au fost în parte preluate de alte companii. Fiat a cumpărat drepturile asupra uzinei de asamblare, iar LilliBertone, văduva fondatorului Nuccio Bertone a cumpărat atelierul de design, marca și palmaresul Bertone pentru 3,5 milioane de euro. De asemenea, Lilli Bertone a licitat pentru cumpărarea muzeului Bertone și pentru cele 90 de mașini expuse acolo, dar oferta sa a fost mai mică decât solicitarea creditorului.
În final, văduva Bertone a reușit să cumpere 84 dintre cele 90 de mașini, restul de șase fiind scoase acum la licitație.
Șase vehicule-concept realizate de Bertone, scoase la licitație

6 aprilie 2011, 10:48
Ultima modificare în 6 aprilie 2011, 13:48
O instanță specializată în insolvență a anunțat că va scoate la licitație luna viitoare șase concepte istorice ale carosierului Bertone care a intrat în lichidare supervizată în 2008.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook