Sancțiune dură pentru un important grup hotelier: Amendă de 6,7 milioane de euro pentru discriminare
Grupul hotelier spaniol Melia a fost amendat de Comisia Europeană cu 6,7 milioane de euro pentru discriminare. Ancheta a durat trei ani și amenda putea fi și mai mare dar grupul hotelier a primit o reducere de 30% pentru că a colaborat cu Comisia şi totodată şi-a recunoscut faptele.
Comisia Europeană a anunţat vineri că a impus o amendă de 6,7 milioane de euro grupului hotelier spaniol Melia, pentru că acesta a oferit clienţilor potenţiali diferite opţiuni de booking şi de preţuri în funcţie de locaţia clienţilor în Uniunea Europeană, informează AFP, după cum relatează Agerpres.
Clienții au beneficiat de oferte și prețuri diferite
Potrivit Executivului comunitar, în 2014 şi 2015, în acordurile încheiate cu touroperatorii, Meliá a inclus clauze restrictive potrivit cărora aceste contracte sunt valabile numai pe bază de rezervare consumatorilor care erau rezidenţi în anumite ţări. „În consecinţă, consumatorii nu putea consulta toate hotelurile disponibile şi nici să rezerve camerele de hotel la cele mai bune preţuri cu touroperatorii din alte state membre”, a informat Comisia Europeană într-un comunicat de presă.
„Consumatorii au avut acces la oferte diferite şi preţuri diferite în funcţie de naţionalitatea lor. Acest lucru este ilegal în conformitate cu legislaţia antitrust”, a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.
Grupul hotelier a primit o reducere de 30% din valoarea amenzii
După o anchetă care a durat trei ani, demarată ca urmare a plângerilor formulate de clienţi, Comisia a decis că practicile Melia sunt ilegale şi a impus o amendă de 6,7 milioane euro. Valoarea amenzii ar fi putut fi mai mare însă grupul hotelier spaniol a primit o reducere de 30% pentru că a colaborat cu Comisia şi totodată şi-a recunoscut faptele.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





