Gigantul sud-coreean din industria tehnologică este așteptat să inaugureze Galaxy Gear Smartwatch în cadrul unei conferințe la Berlin, dar unele detalii despre primul ceas inteligent au apărut deja pe surse. VentureBeat a raportat că ceasul va veni echipat cu o cameră, va recunoaște comenzile vocale, va fi pre-încărcat cu aplicații Android pentru social media și monitorizarea sănătății, acces la internet, iar bateria va ține mai mult de 10 ore.
“Pare destul de clar că acest dispozitiv este destinat ca o extensie aunui  telefon. Nu va avea propriul radio mobil, întrucât va fi o completare a unui telefon mobil”, spune Aaron Pressman, reporterul specializat pe industria tehnologică al Yahoo Finance.
În timp ce e ușor să fii prins în detaliile ceasului, întrebarea rămâne: care e rostul?
Teoria lui Pressman este că acest ceas va completa modul în care noi folosim smartphone-urile, în același fel în care smartphone-urile și tabletele completează modul în care folosim computerele și laptopurile.
Chiar dacă ceasul și-a găsit nișa lui, îi va fi dificil să își găsească clienții dispuși să îl poarte. “Un ceas este în general un accesoriu de modă, iar lumea care extrem de interesată de ceasuri și cheltuiește multe pe ceasuri vrea ca aceastea să arate într-adevăr bine. Probabil ei nu vor avea de gând să își pună un ceas cu ecran de 3 inch la încheietură și probabil este prea mare pentru încheieturile multor persoane”, spune Pressman.
Apple ia în considerare de asemenea dezvoltarea unui ceas inteligent, numai că gigantul american ia foarte în serios designul acestuia, pentru care l-a angajat pe CEO-ul de la Yves Saint Laurent.


Te-ar putea interesa și: