E oficial de mai bine de trei săptămâni: contribuabilii care îşi plătesc datoriile restante la fisc la până pe 31 martie 2016 scapă de penalităţi şi de mai bine de jumătate din dobânzile aplicate la restanţe. Potrivit datelor ANAF, la sfârşitul primului trimestru existau arierate recuperabile de peste 19 miliarde de lei. Cel mai probabil, circa două treimi din această sumă ar fi reprezentată de penalităţi şi dobânzi de întârziere. Cu alte cuvinte, dacă toţi contribuabilii în cauză ar apela la amnistie, ar trebui şterse cu buretele datorii de 8-10 miliarde de lei.

Mulţi se întreabă de ce ar accepta Guvernul să piardă atâţia bani. În primul rând, pentru că 2016 este an electoral, iar social-democraţii intră în luptă cu un premier a cărui popularitate este în cădere liberă, dar şi cu un lider naţional şi numeroşi lideri locali aflaţi în mijlocul unor scandaluri cu iz penal. Iar amnistia fiscală va ajuta, cel mai probabil, câteva sute de mii de familii a căror atitudine faţă de PSD ar putea deveni, astfel, ceva mai favorabilă.

Însă, dincolo de goana după voturi, există şi un calcul simplu: mulţi dintre datornici au acumulat atâtea penalităţi încât, pur şi simplu, nu mai pot ajunge la zi cu dările către stat. În timp ce alţii îşi asumă pur şi simplu penalităţile şi amână plata debitelor pentru a folosi banii în alte scopuri. Aşa că amnistia îi va ajuta pe mulţi din prima categorie să redevină buni platnici şi îi va determina pe destui din cea de-a doua să-şi achite impozitele şi contribuţiile până în martie deşi, în condiţii normale, nu ar fi avut de gând. Ambele situaţii se vor traduce în încasări la buget peste cele prognozate, speră guvernanţii.
Amnistie fără pierderi
Dar dacă îşi doresc bani în plus şi tot sunt puşi pe fapte bune, cei de la Palatul Victoria ar putea să mai ia în calcul un tip de amnistie. Totul a început în martie 2010, când un cititor al revistei „Capital“ făcea publică o idee menită a ajuta atât bugetul asigurărilor sociale, aflat de ani buni pe minus, dar şi românii care s-au trezit cu „găuri“ în vechimea în câmpul muncii. Conform proiectului lansat de inginerul bucureştean Septimiu Voina, persoanele cu sau fără carte de muncă, care nu au ieşit încă la pensie şi care, din diverse motive (nu au lucrat, au muncit la negru, angajatorii nu le-au achitat CAS-ul, au fost plecate din ţară etc.), nu au plătit contribuţiile de asigurări sociale o anumită perioadă după 1990, ar avea dreptul să achite aceşti bani retroactiv. Sumele ar fi urmat, evident, să fie actualizate luând în calcul rata inflaţiei. De asemenea, ar fi trebuit să existe o perioadă minimă pentru care s-ar putea plăti cotizaţiile (iniţiatorul propunea şase luni) şi acestea ar fi putut fi achitate şi în rate.
Ar fi vorba de o situaţie de tip „win-win“, cum spun englezii. „Toată lumea ar avea de câştigat. Persoanele aflate în această situaţie (numărul lor este estimat la 2,5 milioane) ar putea să plătească retroactiv şi să beneficieze, atunci când vine momentul, de o pensie decentă. Asta în timp ce statul ar încasa pe termen scurt nişte sume deloc neglijabile pe care le-ar returna mai târziu (respectiv după ce plătitorii ies la pensie) şi în mici tranşe lunare“, explică inginerul Voina.

Tentativă nu prea reuşită

Acum cinci ani, cabinetul Boc a considerat proiectul cititorului nostru drept o idee interesantă. Şi, în consecinţă, după mai multe studii şi calcule, pe 28 octombrie 2010 a fost emisă ordonanţa de urgenţă nr. 94 prin care a pus în practică aminstia CAS. Din păcate, doar parţial: posibilitatea plăţii retroactive era valabilă numai pentru cei cinci ani anteriori (aşadar nu pentru întreaga perioadă de după 1990, cum se propusese), iar achitarea contribuţiilor restante putea avea loc numai până la sfârşitul anului. Faptul că amnistia a fost valabilă doar două luni, perioada de retroactivitate limitată şi, mai ales, faptul că cei mai mulţi români se pare că nici nu au auzit de existenţa actului nomativ respectiv nu au fost de natură a duce la nişte rezultate tocmai strălucite.

Conform datelor oficiale, doar aproximativ 2.600 de persoane au profitat de posibilitatea de a-şi achita retroactiv contribuţiile restante în ultimele două luni din 2010, încasările bugetare din această sursă fiind de câteva milioane de euro. Totuşi, deşi nu a avut un impact major, OUG 94/2010 a demonstrat că propunerea este viabilă şi că există o anumită parte a românilor care, dacă ar avea ocazia, ar dori să-şi rezolve problemele privind stagiul incomplet de cotizare la asigurările sociale de stat.

Întrebări fără răspuns

Cât de mulţi sunt potenţialii doritori? Asta nu o poate demonstra decât o nouă amnistie, care să se întindă pe o perioadă mai lungă, care să reglementeze plata contribuţiilor pentru ultimii 25 de ani şi căreia să-i fie făcută publicitate pe măsură. Calculele arată că dacă numai 5% din cei 2,5 milioane de cetăţeni români care se estimează că ar avea goluri în perioada de plată a contribuţiilor ar achita CAS pentru un singur an la nivelul salariului minim brut actual s-ar strânge cam 425 de milioane de lei (respectiv peste 145 de milioane de euro).
Dar dacă modalităţile de plată ar fi ceva mai prietenoase, este posibil oare ca  numărul contribuabililor retroactivi să fie mai mare, perioadele pentru care ei să dorească să plătească să fie mai îndelungate sau chiar nivelul salarial la care să vrea să contribuie să fie superior celui minim? Dacă lucrurile ar sta aşa, sumele primite de stat ar fi semnificativ mai mari. Există, desigur, şi posibilitatea ca doritorii să fie, de fapt, mai puţini. Trebuie luat în calcul că plata retroactivă a CAS pentru un singur an la nivelul salariului minim actual înseamnă peste 3.300 de lei. Bani de care puţini dispun. Dar dacă ar exista posibilitatea să se achite în mai multe tranşe, suma parcă nu ar mai părea la fel de înfricoşătoare.

În suspensie

În ianuarie 2014, preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, social-democratul Florin Iordache, spunea că un proiect de acest gen era în discuţie în Parlament şi că exista un consens pe această temă între reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei. Într-adevăr, şi fostul ministru al Finanţelor în cabinetul Boc, Gheorghe Ialomiţianu, credea că o astfel de iniţiativă ar putea reprezenta o gură de oxigen, atât pentru buget, cât şi pentru economie, care nu ar mai sufocată cu impozite şi taxe. Iar lucrurile păreau destul de avansate. „Le-am cerut celor de la Ministerul Muncii să ne ofere date privind posibiliatea de a pune în aplicare iniţiativa şi să ne explice de ce nu a funcţionat, în opinia lor, iniţiativa din 2010“, arăta Iordache. De asemenea, cei de la Ministerul Finanţelor ar fi urmat să efectueze un studiu şi să vină cu propriul lor punct de vedere. Din păcate, aproape doi ani mai târziu, lucrurile nu par să fi avansat. „Reprezentanţii Guvernului ar fi trebuit să ne comunice concluziile lor cu privire la această chestiune. Deocamdată, nu am primit nimic. Nu ştiu, e posibil ca proiecţiile lor să arate că ideea nu este fezabilă“, ne-a spus Florin Iordache.

Pe de altă parte, indiferent că este vorba de iertarea de penalităţi, de şteregerea unor datorii sau de posibilitatea de a plăti retroactiv anumite contribuţii sau taxe, va exista întotdeauna o componentă morală ce nu poate fi ignorată. „Eu mă chinui să plătesc ca prostul la timp lună de lună, iar acum cei care au folosit banii de taxe şi contribuţii în alte scopuri scapă de penalităţi şi o pot lua de la zero. Păi nu voi fi tentat data viitoare să nu mai fiu aşa de punctual? Că poate dă statul o amnistie?“, se întreabă Dorin T., patronul unei mici firme din oraşul ilfovean Măgurele. Frustrarea plătitorilor corecţi a fost exprimată şi de Camera de Comerţ Americană în România, care a recomandat ca orice amnistie să fie însoţită de acordarea de stimulente pentru cei care plătesc la timp. Deocamdată, deşi promis de cei de la Finanţe, mecanismul de compensare nu a fost dezvăluit.