Problema cea mare a României este că politicienii ei sunt afaceriști. Sigur, peste tot în lumea civilizată, între mediul de afaceri și cel politic există o complicitate subterană, greu de dovedit, dar evidentă în realitate. Parcă nicăieri însă – în lumea civilizată, subliniez -, situația nu e mai dramatică decât la noi. Iar consecințele acestui fapt vizibil sunt dezastruoase.

Pentru ca economia să crească și să trăim mai bine e nevoie, cel puțin în prezent, de trei măsuri fundamentale: stimularea muncii cinstite, stimularea consumului și investițiile în infrastructură. Toate celelalte nevoi ar trebui să fie puse pe planul doi, măcar pentru următorul ciclu prezidențial. Cinci ani de coerență conform unui plan strategic care să se bazeze pe cei trei piloni ar fi de ajuns ca aspectul de baltă invadată de mătasea broaștei, vizibil acum în mediul de afaceri, să fie înlocuit cu luciul curat al unei ape curgătoare.

Cum se traduc, în concret, acestea? Munca trebuie stimulată prin reducerea CAS. În general, taxarea muncii a atins cote insuportabile, la fel ca pe vremea lui Adian Năstase. Contribuțiile sociale sunt supradimensionate, fapt evident la orice comparație cu alte țări europene. Pentru creșterea consumului e necesară scăderea TVA. De altfel, marea greșeală a regimului Boc a reprezentat-o creșterea TVA de la 19% la 24%. Deși, poate că măsura era necesară pe termen scurt din cauza crizei financiare internaționale care a atins și România în 2008, amplitudinea acesteia a însemnat sugrumarea consumului și deteriorarea bruscă și dramatică a nivelului de trai. Nu de mărirea salariilor la bugetari are nevoie acum economia. Asta ar fi doar o măsură generatoare de inflație. Reducerea TVA ar avea un efect instant și ar propulsa consumul mai bine dacât orice altă inițiativă. În cele din urmă, investițiile în infrastructură ar crea locuri de muncă și ar servi drept sprijin tuturor afacerilor ce vor fi fost construite în viitor. Astfel, se poate crea o spiral ascendentă prin care să se ajungă la încasări mai mari la buget prin intermediul unor taxe mai mici.

De ce nu se face tot ceea ce am arătat mai sus? Pentru că există Sistemul. Structura aceea a politicienilor convertiți la business cu banii statului și profituri garantate. Prima consecință – deși temporară – a implementării unor asemenea măsuri va fi scăderea încasărilor la buget, deci scăderea posibilității de a sifona bani către buzunarele puternicilor zilei și ale apropiaților. În plus, ar necesita reducerea furturilor, a banilor aruncați pe fereastră, a locurilor călduțe de la stat. Nu cred că Sistemul va dispărea vreodată. Până la urmă, ar fi absurd să ne închipuim că cineva își dorește să îndure toate vicisitudinile unei vieți de politician doar ca să trăiască din salariu, în cazul în care ajunge la putere. Sper însă, că și oamenii Sistemului ar putea să înțeleagă că e cu mult mai avantajos să împarți un pepene cu mai mulți, decât să păstrezi o boabă de strugure doar pentru tine.

 

Claudiu Șerban,
director editorial CAPITAL