S-a anunțat deja al treilea val de COVID! Rafila a spus exact când va începe
Sursă: INQUAM Photos, George Călin
Există în prezent cam 90%, poate puţin sub 90%, din populaţia României care nu a trecut prin infecţie, deci masa receptivă e foarte mare, a explicat joi Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, profesor doctor Alexandru Rafila, candidat din partea PSD la Camera Deputaţilor, crede că este foarte posibil să apară al treilea val de infectări cu noul coronavirus în lunile februarie-martie.
Depinde de măsurile de sănătate publică şi de măsurile individuale de protecţie dacă acesta va fi mai mare sau mai mic, susține Rafila.
”Acest tip de infecţii virale evoluează în valuri”
„Acest tip de infecţii virale, boli infecţioase cu transmitere pe cale respiratorie, evoluează în valuri, fie că discutăm de gripă, fie că discutăm despre infecţia cu noul coronavirus faţă de care nu avem imunitate.
Există cam 90%, poate puţin sub 90%, din populaţia României care nu a trecut prin infecţie, deci masa receptivă e foarte mare.
Aşa că în mod natural se întâmplă un ciclu de progres al transmiterii şi de regres al transmiterii, generat pe de o parte de măsurile de sănătate publică, generat de măsurile pe care le ia fiecare individ, dar oamenii obosesc, măsurile de sănătate publică se relaxează şi există o astfel de evoluţie în valuri.
”Majoritatea sistemelor de sănătate, mult mai bine pregătite”
Am văzut că după valul din primăvară urmează acesta al doilea, care tinde să atingă niveluri mult mai mari decât cel din primăvară, dar acest val a găsit sistemele de sănătate sau majoritatea sistemelor de sănătate mult mai bine pregătite.
Este foarte posibil să apară un alt val, probabil în lunile februarie-martie, dar rămâne de văzut dacă amplitudinea lui va fi mai mare sau mai mică. Aici cred că ar trebui să dăm răspunsuri”, a declarat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Mureş.
Alexandru Rafila crede că amplitudinea noului val va depinde foarte mult de modul în care autorităţile şi societatea se vor poziţiona, astfel încât lucrurile să nu fie scăpate de sub control în România, din punct de vedere al sănătăţii şi al funcţionării societăţii în ansamblul ei.
Foto: INQUAM / George Călin
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




