Un nou studiu estimează că India și China vor deveni, în următoarele decenii, principalele economii ale lumii, iar SUA și Europa de Vest nu vor mai avea aceeași relevanță, scrie Forbes.

Studiul proiectează influența economică viitoare a Chinei, a Statelor Unite și a altor națiuni, anticipând că puterea economică a Indiei și Chinei va crește, în timp ce influența economică a SUA va scădea. Dar, subliniză studiul, politica de imigrație a SUA și alegerile economice ale Chinei vor avea un cuvânt greu de spus pentru ca aceste predicții să se împlinească.

Analiza se bazează în special pe creșterea productivității și demografie, ceea ce înseamnă că politica de imigrație a SUA, îndepărtarea Chinei de pe piața liberă și alți factori vor afecta tot mai mult influența viitoare a națiunilor în economia globală.

Creștere a Chinei și Indiei, o scădere dramatică a ponderii SUA

Într-o lucrare a Biroului Naţional de Cercetare Economică (NBER), intitulată ”Viitorul puterii economice globale”, autorii proiectează o creștere a puterii economice globale a Chinei și Indiei.
Potrivit studiului, ponderea SUA în PIB-ul mondial va scădea de la 16% în 2017, la 12% până în anul 2100, iar ponderea Chinei va crește de la 16% la 27%.

PIB-ul combinat al Indiei și Chinei va crește la 43% în 2100

Studiul susține că ponderea Indiei în PIB-ul mondial va crește de la 7% în 2017, la 16% în 2100, în timp ce ponderea Europei de Vest (inclusiv Marea Britanie) va scădea, de la 17% în 2017, la 12% în 2100.

Potrivit cercetării, PIB-ul combinat al Indiei și Chinei va crește în 2100 de la 23% în 2017, la 43%.

India devine o super-superputere

Autorii spun că India devine acum o super-superputere a planetei, cu cota sa din economia globală care va crește în 2100 de la 6,8% la 33,8%. Ar însemna o creștere a ponderii Chinei în PIB-ul mondial de la 15,7% la 22%. Dar economia Indiei ar fi cu 50% mai mare decât cea a Chinei în acest scenariu, deoarece populația sa ar fi cu 50% mai mare decât cea a Chinei, cu aceeași productivitate a muncii.

Pentru SUA, imaginea este deosebit de sumbră

Toate celelalte economii își vor vedea influența economică diminuându-se sau rămânând aproximativ la fel, ​​în comparație cu cazul de bază”, scriu autorii analizei.

„Pentru SUA, imaginea este deosebit de sumbră. Cota sa în economia mondială va scădea la doar 10% până la sfârșitul secolului. Pentru Europa de Vest, inclusiv pentru Marea Britanie, vestea este și mai șocantă. În 2017, UE și Regatul Unit au reprezentat 25,2% din producția mondială.

Europa de Vest va ajunge una din cele mai mici economii ale lumii

Dar dacă ratele recente de recuperare vor predomina, cota lor în 2100 va fi de doar 6,4%! Pracic, Europa de Vest va ajunge, din cea mai mare economie a lumii, una dintre cele mai mici.

China, a doua cea mai mare economie a lumii a avut deja o perioadă dificilă. Problema de bază este prăbușirea pieței proprietăților, pentru că imobiliarele sunt motorul tradițional de creștere a economiei, iar acesta reprezintă o cincime din PIB.
„Într-un orizont mai lung, perspectivele de creștere ale Chinei sunt limitate de demografie, scăderea productivității și, mai important, de reformele structurale eșuate din ultimul deceniu”, potrivit lui Logan Wright de la Rhodium Group. „Rata potențială de creștere a Chinei, în prezent, este probabil mai aproape de 3% decât 5%”, adaugă el.