Putin este gată să încheie războiul?! Rusia este pregătită să se reașeze la masa negocierilor

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat că Moscova este pregătită să participe la o nouă rundă de negocieri de pace alături de Kiev. Potrivit spuselor sale, negociatorii celor două părţi beligerante se află în contact constant. Totuși, data şi locul întâlnirii diplomatice nu au fost, încă, stabilite.

Putin le-a explicat jurnaliștilor că există mari diferenţe între propunerile prezentate de Moscova și Kiev la precedentele negocieri de pace, dar el încă speră că aceste diferenţe vor fi depăşite prin dialog, transmite Reuters.

Rusia își va reduce cheltuielile pentru apărare pe termen lung

Putin a recunoscut, totodată, că Rusia se confruntă cu presiuni bugetare cauzate de creşterea cheltuielilor pentru apărare, fiind pregătită să reducă aceste cheltuieli pe termen lung.

Vă reamintim că deja a fost aprobat bugetul de stat al Rusiei pentru următorii trei ani, Kremlinul alocând o sumă considerabilă pentru apărare. Suma anunţată nu include, totuși, alocările destinate sprijinirii activităților militare sensibile ale Rusiei.

Aceste fonduri sunt clasificate și nu sunt făcute publice, ceea ce sugerează că adevărata amploare a bugetului militar ar putea fi chiar mai mare decât cea raportată oficial.

Bugetul destinat nevoilor Armatei Ruse pentru anul 2025 se ridică la 13,5 trilioane de ruble, echivalentul a 126,844 miliarde de euro. Aceasta reprezintă o creştere semnificativă, de 24,4%, faţă de alocările din anul 2024 și un procent de 6,31% din Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru anul 2025.

Bugetul dedicat apărării şi securităţii naţionale constituie aproximativ 40% din cheltuielile totale ale statului rus, ceea ce îl plasează în faţa altor domenii importante precum educaţia, sănătatea și economia.

În ciuda acestui efort financiar, se estimează că cheltuielile militare vor scădea uşor în anii 2026 și 2027.

Relațiile dintre Rusia și SUA s-au îmbunătățit

Pe de altă parte, el a apreciat că relaţiile dintre Rusia şi SUA încep să se stabilizeze, atribuind această îmbunătăţire eforturilor omolugului său american Trump. El a reafirmat că are un „mare respect” pentru liderul american şi că își doreşte să îl întâlnească.

„În general, graţie preşedintelui Trump, relaţiile între Rusia şi SUA încep cumva să se stabilizeze. Nu s-a decis totul în sfera relaţiilor diplomatice, dar au fost făcuţi primii paşi şi avansăm”, a transmis Vladimir Putin.