Ministerul rus al Apărării a confirmat, vineri, că armata rusă a distrus instalaţiile de producţie ale unei fabrici de rachete din capitala ucraineană Kiev. În timpul atacului au fost utilizate rachete cu rază lungă de acţiune de înaltă precizie, relatează Reuters.

”Forţele armate ale Federaţiei Ruse continuă operaţiunea militară specială în Ucraina”, a precizat Ministerul Apărării de la Moscova.

”Armele aeriene de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune au distrus instalaţiile de producţie ale întreprinderii producătoare de rachete şi din industria spaţială Artem din oraşul Kiev”, se mai menţionează în comunicatul ministerului rus.

Rachete deasupra Kievului, în timpul vizitei șefului ONU

Rusia a atacat Kievul în timpul vizitei secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, „cinci rachete” au fost trase asupra Kievului, potrivit The Guardian.

”Acest lucru spune multe despre adevărata atitudine a Rusiei faţă de instituţiile internaţionale, despre eforturile liderilor ruşi de a umili ONU şi tot ceea ce reprezintă organizaţia. Prin urmare, necesită un răspuns puternic”, a spus Zelenski.

Atacurile au provocat un răspuns furios din partea guvernului Ucrainei, ministrul de Externe Dmitro Kuleba denunţând atacurile drept ”un act odios de barbarie” care a demonstrat ”atitudinea Rusiei faţă de Ucraina, Europa şi lume”.

Un cadavru a fost recuperat în urma atacului rusesc de joi cu rachete asupra Kievului, potrivit primarului capitalei, Vitali Kliciko.

”Prieteni! Salvatorii care continuă să inspecteze şi să îndepărteze molozul unei clădiri rezidenţiale din cartierul Chevchenkovsky, unde o rachetă a lovit ieri, tocmai au găsit un cadavru”, a declarat Kliciko pe contul de Telegram.

Potrivit informaţiilor preliminare, o rachetă a lovit etajele inferioare ale unei clădiri rezidenţiale de 25 de etaje, rănind cel puţin 10 persoane, iar alte 3 fiind spitalizate.

Rusia confirmă atacul asupra Kievului

Totodată, Rusia a confirmat vineri că a efectuat cu o zi înainte o lovitură cu arme „de înaltă precizie” împotriva Kievului, chiar în timpul vizitei secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, potrivit AFP.

„Forţele ruse au distrus cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune atelierele companiei aerospaţiale Artiom, în oraşul Kiev”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerul Apărării rus, Igor Konaşenkov, în cadrul unei conferinţe de presă.

De asemenea, potrivit lui Konaşenkov, trupele de rachetă ale Forţelor Terestre ale Federaţiei Ruse au lovit în timpul nopţii de joi spre vineri 13 obiective militare ale Ucrainei.

Armata rusă a distrus joi, tot „cu rachete de înaltă precizie”, „trei centrale electrice situate lângă noduri feroviare”, în special la Fastov, în regiunea Kiev.

Potrivit primarului Kievului, Vitali Kliciko, cel puţin o persoană a murit în urma atacurilor ruse întreprinse în timpul vizitei lui Guterres.

Autorităţile ucrainene au descris joi seară bombardamentele ruseşti asupra Kievului drept „un act odios de barbarie”.

Serviciile de urgenţă au scris pe Facebook că zece persoane au fost rănite în aceste atacuri, după ce o o clădire rezidenţială de 25 de etaje a fost lovită cu rachete.