Rusia a bombardat și distrus un depozit de petrol din Ucraina. Atacul a provocat un incendiu puternic

Mai precis, AFP a preluat informațiile transmise de autoritățile locale, care spun că un depozit de petrol din apropierea oraşului Dnipro, în estul Ucrainei, a fost bombardat şi distrus de către armata rusă în noaptea de marţi şi miercuri.

Din fericire, atacul nu a provocat nicio victimă, potrivit informațiilor transmise de autoritățile locale din oralul ucrainean.

A fost o noapte dificilă

„A fost o noapte dificilă. Inamicul a atacat pe cale aeriană şi a lovit un depozit de petrol şi o uzină de prelucrare. Depozitul este distrus, iar un incendiu puternic a cuprins uzina”, a declarat guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Valentin Reznicenko, pe contul său Telegram.

„Din fericire, nu sunt răniţi”, a precizat el, indicând după aceea că „incendiul a fost stins de către pompieri” care „au luptat cu flăcările mai bine de opt ore”.

Mikola Lukaşuk, şeful consiliului regional din Dnipropetrovsk, a precizat că bombardamentul armatei ruse a avut loc „marţi seara târziu” la Novomoskovsk, 25 km nord-est de Dnipro.

„Inamicul vizează cu cinism ţinte civile”, a deplâns Lukaşuk, potrivit căruia „nu existau soldaţi ucraineni la obiectivul” vizat de armata rusă.

Rusia neagă în continuare războiul din Ucraina

Având în vedere situația din Ucraina și atitudinea Rusiei în acest sens, Occidentul a impus sancțiuni drastice Rusiei, dar și lui Vladimir Putin, însă nici măcar acest lucru nu l-a oprit pe liderul de la Moscova.

Totodată, Rusia continuă să își expună punctul de vedere, precizând că ce se întâmplă în Ucraina nu este un război. Aceste declarații au fost făcute în cadrul ONU. Mai exact, în cursul zilei de marți, membrii Consiliul de Securitate al ONU s-au întâlnit marți pentru a discuta situația din Ucraina.

O serie de declarații în acest sens au fost făcute de reprezentantul Permanent al Rusiei, Vasili Nebenzia. Oficialul rus a susținut în cadrul acestei întâlniri că scopul agresiunii militare a Rusiei în Ucraina este ”aducerea păcii” în Donbas.

Acesta a mai precizat că singurul motiv pentru care au loc aceste bombardamente în Ucraina este pentru că altă cale pentru aducerea păcii nu există. „Bombe explodează în toată Ucraina pentru că nu e altă cale de a aduce pacea în Donbas.”, a declarat Vasili Nebenzia.

Oficialul rus și-a continuat declarație și a mai adăugat că este nevoie ca ”tumoarea nazistă malignă care consumă Ucraina și ar urma să consume Rusia” trebuie să fie tăiată în cel mai scurt timp.