Așadar, naţionala de rugby a României întâlneşte sâmbătă, în cel de-al treilea meci pe care îl dispută la Cupa Mondială din Franţa, naționala Scoţiei. Partida are loc de la ora 22:00, pe Stade Pierre-Mauroy din Lille.

Faţă de echipa care a întâlnit în ultimul meci Africa de Sud, staff-ul tehnic a operat nu mai puţin de 10 schimbări în Primul XV, doar Adrian Moţoc, Cristi Chirica, Gabriel Rupanu. Jason Tomane şi Marius Simionescu regăsindu-se din echipa care a început partida cu Springboks.

România își continuă lupta în Cupa Mondială de rugby!

De asemenea, trei jucători se află în faţa debutului la Cupa Mondială, Taliauli Sikuea şi Sioeli Lama regăsindu-se în formula de start, în timp ce Costel Burţilă se află pe banca de rezerve.

Cel mai experimentat jucător al Stejarilor, Florin Surugiu (103 selecţii) se află şi el în faţa primului său meci la ediţia din acest an a Cupei Mondiale. Acesta a participat la ediţiile din 2011 şi 2015.

Surugiu revine în grupul de 23 de jucători, aceasta urmând a fi prima sa apariţie la ediţia 2023 a Cupei Mondiale. La 39 de ani pe care îi va împlini în decembrie, stelistul este al doilea cel mai vârstnic jucător prezent la Cupa Mondială, anul acesta, fiind depăşit doar de namibianul PJ van Lill.

Surugiu este singurul component al lotului României care a mai participat la o altă ediţie a Cupei Mondiale

Surugiu este singurul component al lotului României care a mai participat la o altă ediţie a Cupei Mondiale. Acest lucru s-a întâmplat în Anglia, acum opt ani.

Naționala României va juca cu următorul format:

  • Alexandru Savin (CSA Steaua);
  • Robert Irimescu (CSM Ştiinţa Baia Mare);
  • Gheorghe Gajion (Stade Montois);
  • Adrian Moţoc (Biarritz);
  • Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare);
  • Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare);
  • Dragoş Ser (CSA Steaua);
  • Cristi Chirica (CS Dinamo);
  • Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara);
  • Alin Conache (SCM USV Timişoara;
  • Taliauli Sikuea (CSM Ştiinţa Baia Mare);
  • Tangimana Fonovai (CSA Steaua);
  • Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare);
  • Sioeli Lama (CSA Steaua);
  • Marius Simionescu (SCM USV Timişoara).

Rezervele sunt următoarele:

  • Florin Bărdaşu (CSA Steaua);
  • Iulian Hartig (RC Bassin d’Arcachon);
  • Costel Burţilă (RC Hyères Carqueiranne La Crau);
  • Marius Iftimiciuc (US Carcassonne);
  • Damian Strătilă (CSA Steaua);
  • Florin Surugiu (CSA Steaua);
  • Tudor Boldor (CSA Steaua);
  • Nicolas Onuţu (CS Annonay).

Antrenorul este Eugen Apjok.