Astfel, aceștia sunt obligați, atunci când sunt în trafic, să circule pe trotuare sau, dacă acestea nu sunt disponibile în respectiva zonă, să circule pe acostament, adică pe marginea, de cele mai multe ori nepavată, a drumului. Lor le este interzisă circulația pe pistele de biciclete care sunt marcate corespunzător și pe autostradă.Pietonii pot traversa un drum doar atunci când semaforul pentru ei este de culoare verde, conform promptmedia.ro. Când culoarea verde a semaforului devine intermitentă înseamnă că semaforul urmează să afișeze semnalul roșu, iar pietonii trebuie să grăbească trecerea și, dacă drumul are un refugiu central sau un spațiu pe unde nu circulă mașinile, pietonii trebuie să aștepte acolo schimbarea culorii semnalului semaforului.

Și pietonii, alături de conducătorii auto, au obligații legate de semnalizările polițiștilor aflați în intersecții. Astfel, aceștia trebuie să respecte indicațiile polițistului care dirijează circulația și trebuie să traverseze drumul, să grăbească traversarea acestuia sau să se oprească la semnalele polițistului.

Pietonii care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice vor fi sancționați cu amenzi din clasa I de sancțiuni, adică vor primi două sau trei puncte-amendă. În condițiile în care punctul-amendă are valoarea, în acest an, de 145 de lei, amenzile pe care le pot primi pietonii care ignoră regulile de circulație sunt cuprinse între 290 și 435 de lei.

Te-ar putea interesa și: