Românii care suferă cu tiroida sunt îngroziți. Medicamentul care îi ajută este de negăsit în farmacii

Românii care suferă cu tiroida sunt îngroziți. Medicamentul care îi ajută este de negăsit în farmacii
Publicat de Corina Chiriac la 7 mai 2020, 04:00

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România va face noi verificări în ceea ce priveşte disponibilitatea medicamentului Euthyrox pe piaţă, în condiţiile în care pacienţii reclamă în continuare lipsa acestui medicament din farmacii.

Verificările se fac atât la nivelul companiei care deţine autorizaţia de punere pe piaţă, cât şi la nivelul distribuitorilor angro.

„Deşi s-au luat măsuri pentru remedierea problemelor apărute în ceea ce priveşte disponibilitatea medicamentului Euthyrox (levotiroxină), Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România primeşte în continuare sesizări de la pacienţii care nu găsesc acest produs în farmacii”, se arată într-un comunicat al agenţiei.

Astfel, în ciuda suplimentării cantităţilor puse pe piaţă în luna aprilie, încă se înregistrează discontinuitate în aprovizionarea farmaciilor, în toată ţara, cu acest tip de medicament.

„În perioada următoare, agenţia va continua verificările privind respectarea obligaţiei de serviciu public, atât la nivelul companiei care deţine autorizaţia de punere pe piaţă, cât şi la nivelul distribuitorilor angro, în aşa fel încât aceasta să se reflecte în capacitatea farmaciei de a răspunde nevoilor pacienţilor”, informează Agenţia Medicamentului.

Conform datelor instituţiei, consumul de levotiroxină a crescut cu până la 50% în perioada ianuarie – februarie 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, motiv pentru care agenţia a solicitat companiei producătoare suplimentarea cantităţilor disponibile pentru piaţa românească.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.