Mobiado, producătorul canadian de telefoane mobile de lux, a intrat pe piaţa din România în luna aprilie a acestui an, alegând drept distirbuitor compania Resonor,  cu experienţă în industria de lux locală. Resonor are în portofoliul său producătorii de instrumente de scris de lux Montegrappa şi Tibaldi, iar din iulie este distribuitor oficial al Mobiado, nu numai în România ci şi în Austria, Ungaria, Cehia, Polonia şi Slovenia.

Mobiado a fost fondat în 2004 în Vancouver şi are în prezent 18 distribuitori în întreaga lume, dintre care şapte în Europa.

Compania canadiană a venit în România cu gânduri mari. “Ne aşteptăm să vindem în jur de 200-300 de bucăţi pe an. Am vândut din aprilie şi până, în prezent, 30 de bucăţi,organizând prezentări private”, a declarat pentru Capital, Adriana Budescu, director general Resonor. În ceea ce priveşte preţurile telefoanelor Mobiado, acestea variază între 2.000 şi 10.000 de dolari. Compania are în prezent trei colecţii proprii şi una realizată în colaborare cu cei de la Aston Martin.

Demne de menţionat sunt modelele Mokume Gane Angular Momentum, ce se remarcă datorită modalităţii de gravare şi pictare a carcasei telefonului din sticlă Églomisé, realizată manual de artistul hyper-realist Martin Pauli, precum şi Grand 350 Pioneer, primul telefon la fabricarea căruia s-a folosit meteorit Gibeon, ca omagiu adus sondei spaţiale Pioneer, lansată în 1973. Linia Mobiado Aston Martin include colecţiile Grand 350 Aston Martin, Grand Touch Aston Martin, şi în curând One 77. Acesta din urmă va fi fabricat în ediţie limitată, doar 77 de bucăţi. Cel mai scump terminal din portofoliu este Mobiado 105GMT, care costă peste 10.000 de dolari. “Am vândut în România modele de 7.000 şi 8.000 de dolari”, a declarat Budescu.

Europenii cheltuiesc mai mult pe produse de lux

Peter Bonac, CEO şi designer al companiei Bonac Innovation Corp., cea care deţine brandul Mobiado, a declarat pentru Capital că nu a ales România dintr-un motiv anume, ci a considerat că de aici poate să îşi extindă afacerile mult mai uşor în Europa Centrală şi de Est. Întrebat de ce a ales să producă telefoane de lux, acesta a declarat că a observat că între telefoanele tradiţionale şi cele Vertu (fosta divizie de lux a Nokia) există o diferenţă care poate fi exploatată.  

“Când am început compania am vrut să creez telefoane diferite de cele Vertu. Pe piaţa existau telefoane normale şi Vertucu metale preţioase, dar cu tehnologie depăşită în interior. Eu am vrut să creez ceva diferit şi unic care să aibă un stil, dar şi o tehnologie pe măsură”, explică Bonac.

Omul de afaceri candian vinde cu succes telefoane Mobiado în Rusia, China, Anglia, Franţa, Vietnam, în aceste ţări deţinând şi magazine fizice. În SUA , deşi este o ţară cu omeni bogaţi, produsele de lux nu se vând atât de bine.

“Americanii acceptă mai greu astfel de produse. O persoană din Europa va cheltui mai mulţi bani, chiar dacă are venituri mai mici, decât un american pe un ceas de lux. Americanii preferă să cheltuie banii pe maşini şi haine”, declară Bonac.

În ceea ce priveşte criza, “aceasta a afectat segmentul de lux, însă nu am vazut un impact în afacerile Mobiado. În mod sigur nu am văzut o scădere a vânzărilor, ci doar o încetinire a acestora”, a spus Bonac.

Printre clienţii  Mobiado se numără celebrităţi de la Hollywood, oameni de afaceri, politicieni de rang înalt. În ţara noastră, Cătălin Botezatu este fan declarat al telefoanelor de lux Mobiado.

<iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/-syZgiuvPAw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>