România se transformă în deşert! Agricultorii sunt în panică! Există totuşi şi soluţii

România se transformă în deşert! Agricultorii sunt în panică! Există totuşi şi soluţii
Publicat de Bogdan Ungureanu la 31 ianuarie 2020, 19:25

Sudul României este ameninţat de o transformare radicală: solul ar putea deveni, încet-încet, unul deşertificat, iar culturile clasice nu vor mai putea creşte acolo. Agricultorii au însă idei pentru a combate această problemă.

Astfel, în localitatea Dăbuleni, care ar putea deveni una dintre primele zone de deşert ale României, oamenii ar putea trece la culturile de kiwi, curmale sau măslini pentru a umple solul nisipos.

“Au fost introduse câteva specii. Una dintre ele este kiwi. Aici o altă specie introdusă, maslinul. După cum vedeți, majoritatea necesită protejare pe timpul iernii, contra gerului și a rozătoarelor. Măslinul a avut o creștere foarte bună. La anul sperăm să avem producție”, explică dr. Iulian Drăghici, cercetător la Staţiunea Dăbuleni.

“Au rezistat numai speciile cu rezistență foarte foarte mare la secetă. Ajungem la un nisip de plajă, uitați-vă cum curge”, spune şi un angajat al Staţiunii, potrivit digi24.ro.

Zone tot mai mari din sudul ţării de transformă în deşert

Multe zone din sudul României sunt afectate de această transformare, iar oamenii se plâng că, de la an la an, precipitaţiile sunt tot mai puţine.

Specialiștii spun că numai anul trecut în zona de Sud, în anumite luni, precipitațiile au fost cu 30 de litri pe metru pătrat mai puține față de o perioadă normală. Dar și cu temperaturi mai mari cu 2-4 grade față de media normală a lunii respective. În momentul de față peste 100.000 de hectare din sudul ţării s-au transformat în deșert.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.