Guvernul scoate 93 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru a-i da Ucrainei. Această contribuție, în valoare de 18.620.879,82 euro, a fost stabilită conform Deciziei (PESC) 2021/509 a Consiliului Uniunii Europene și se bazează pe coeficientul național al venitului național brut (GNI), care în cazul României este de aproximativ 2,02% pentru anul în curs.
Pilonul II al acestui instrument sprijină capacitatea de apărare a statelor terțe, în special Ucraina
Plata se înscrie în angajamentele asumate de România în cadrul Cadrului Financiar Multianual 2021–2027, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Instrumentul European pentru Pace a fost instituit pentru a finanța acțiuni în domeniul securității și apărării care nu pot fi susținute din bugetul Uniunii Europene.
Pilonul II al acestui instrument sprijină capacitatea de apărare a statelor terțe, în special a Ucrainei, prin furnizarea de echipamente și organizarea de activități de instruire, în contextul continuării agresiunii militare a Federației Ruse.

Depășirea termenului atrage penalități financiare de 3.181 euro pentru fiecare zi de întârziere
Cotizația aferentă anului 2025 a fost notificată României prin înștiințarea de plată nr. 4440250038, emisă la data de 14 martie 2025. Termenul limită de plată a fost stabilit pentru 14 aprilie 2025, cu o perioadă de grație de 30 de zile. Depășirea acestui termen atrage penalități financiare de 3.181 euro pentru fiecare zi de întârziere. În prezent, România a întârziat deja câteva zile în efectuarea plății.
Măsura propusă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) urmărește evitarea acestor sancțiuni și menținerea credibilității internaționale a României prin respectarea obligațiilor asumate. Proiectul de hotărâre a fost avizat favorabil de viceprim-miniștrii Marian Neacșu și Tánczos Barna. Ministrul afacerilor externe, Emilian-Horațiu Hurezeanu, susține necesitatea acoperirii acestei contribuții ca parte a efortului comun european de sprijinire a rezilienței Ucrainei în fața agresiunii armate.
Transgaz propune un coridor dedicat pentru livrări de gaze către teritoriul ucrainean
Transgaz și partenerii regionali, inclusiv cei din România, propun împreună un produs de capacitate grupată pe rute pentru a facilita transportul gazelor naturale din Grecia în Ucraina, pentru perioada iunie 2025 – octombrie 2025.
Anunțul a venit în contextul în care Ucraina trebuie să injecteze aproximativ 5 miliarde de metri cubi de gaze naturale în instalațiile sale de înmagazinare subterană pentru a se pregăti pentru sezonul de iarnă și pentru a garanta securitatea consumatorilor vulnerabili. Termenul limită este de octombrie 2025.
Această acțiune comună de solidaritate a OTS vizează satisfacerea nevoilor urgente ale Ucrainei, având în vedere poziția critică în care a fost pusă țara. Aceasta va facilita procurarea de către Ucraina a unei părți din cantitățile necesare prin surse diverse, inclusiv GNL din SUA și alte surse fiabile prin ruta transbalcanică, permițând diversificarea și creșterea siguranței în aprovizionare.