România trebuia să implementeze Directiva REC+ încă de la începutul lui 2021

Directiva REC+ acordă autorităţilor naţionale din domeniul concurenţei mijloacele necesare pentru a-şi spori eficacitatea în asigurarea respectării normelor antitrust ale UE, oferindu-le garanţiile necesare de independenţă, precum şi resursele şi instrumentele adecvate de aplicare a amenzilor şi de asigurare a respectării normelor, şi anume competenţe decizionale, programe eficace de clemenţă şi mecanisme de asistenţă reciprocă.

Statele membre au avut obligaţia să adopte şi să publice măsurile necesare pentru a asigura transpunerea integrală a Directivei REC+ în legislaţia naţională până la 4 februarie 2021. Până în prezent, Estonia nu a comunicat Comisiei nicio măsură de transpunere, în timp ce România a comunicat doar transpuneri parţiale.

În consecinţă, Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la Estonia şi să trimită un aviz motivat României, care are acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene și cu privire la România.

Normele UE în materie de concurență

În UE există norme stricte care protejează libera concurență. În baza acestor norme, sunt interzise o serie de practici.

Încălcarea normelor UE în materie de concurență v-ar putea aduce o amendă în valoare de 10% din cifra de afaceri realizată anual, la nivel mondial, de întreprinderea dumneavoastră. În unele țări din UE, administratorii firmelor care se fac vinovate de încălcarea normelor europene riscă sancțiuni grave, inclusiv pedeapsa cu închisoarea.

Normele UE în materie de concurență se aplică direct în toate țările din UE, iar instanțele din țara dumneavoastră trebuie să le impună. Aceste norme li se aplică nu numai întreprinderilor, ci tuturor organizațiilor implicate în activitatea economică (asociații profesionale, grupuri de întreprinderi etc.).

Aceste acorduri sunt cunoscute sub denumirea de carteluri și sunt interzise pentru că restricționează concurența. Ele pot lua forme diverse și nu este nevoie să fie aprobate oficial de companiile implicate. Printre cele mai frecvente practici ilegale se numără: fixarea prețurilor împărțirea piețelor, acordurile privind repartizarea clienților, acordurile privind limitarea producției, încheierea de acorduri de distribuție între furnizori și revânzători acolo unde, de exemplu, prețul pe care trebuie să îl achite consumatorii este impus de furnizor.

Sunt considerate anticoncurențiale orice acorduri și schimburi de informații dintre o întreprindere și concurenții săi care au ca efect reducerea nesiguranței strategice a întreprinderii în cauză (în ceea ce privește costurile de producție, cifra de afaceri, capacitatea, planurile de marketing etc.).