Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, România a importat anul trecut 15.626 tone de boabe de soia, în valoare de 6 milioane euro, dar şi 3.500 tone de ulei din soia, cu o valoare de 2,5 milioane euro. Cele mai importante importuri au fost însă cele de turte şi alte reziduuri din extracţia uleiului de soia, adică 435.214 tone, în valoare de  aproape 133 milioane euro. Anul acesta importurile sunt în creştere, după primele opt luni ale anului ajungându-se la valori apropiate de cele din întreg anul trecut la boabe şi ulei.
„Principalele ţări de origine pentru importurile sunt Brazilia, Argentina şi SUA, ţări unde se cultivă aproape în întregime soiuri modificate genetic”, a arătat Daniel Botănoiu, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură ProAgro 2011.
Aceasta în condiţiile în care producţia de soia a ţării noastre din acest an este de 146 mii tone, producţia medie fiind de 2.100 kg/ha. Din această cantitate, sunt exportate 72 mii tone de turte, o mie de tone de ulei şi 37 mii tone de boabe de soia.
Principalele ţări în care România exportă boabe de soia sunt Bulgaria, Ungaria şi Italia.
Soiurile ameliorate, o posibilă soluţie
Pentru că necesarul de soia, mai ales pentru hrana animalelor este mare, o parte a producătorilor agricoli solicită autorităţilor europene să le permită cultivarea soiurilor modificate genetic.
“Demersurile noastre sunt doar pentru a cultiva, nu si pentru consumul uman. Consider ca atât timp cât permiţi consumul trebuie să permiţi şi cultivarea”, a arătat Botănoiu.
Uniunea Europeană a interzis cultivarea soiei modificate genetic în ţările membre, dar permite importul, mai ales pentru hrana animalelor, produsele provenind îndeosebi din SUA şi America Latină.
“În Comisia de Agricultură a Parlamentului European există un raport prin care se solicită ca statele membre să decidă dacă vor să cultive sau nu soiuri ameliorate. Pe de altă parte, în Comisia de Mediu există un alt raport care spune că nu ar trebui să se introducă aceste soiuri în cultură. Parlamentul European va trebui să medieze între cele două rapoarte şi să aprobe unul dintre ele.  Cel mai probabil până la sfârşitul anului se va lua o decizie”, a spus Botănoiu.
Datele statistice arată că UE importă, în prezent, 90% din cantitatea totală de soia chiar din zone unde aceasta este modificată genetic. Potrivit ministrului Agriculturii, Valeriu Tabara, un sustinator al biotehnologiilor, UE importă anual 40 milioane tone de soia modificata genetic pe care o consumă, România fiind obligată, de asemenea, să importe soia pentru menţinerea fermelor.
“România este obligată să importe soia pe bani grei pentru că nu are dreptul să o mai cultive de la 1 ianuarie 2007. Importăm din Brazilia ca să întreţinem fermele de animale. Politica României nu contravine legilor comunităţii europene. Din Europa suntem singura ţară care are condiţii foarte bune pentru această cultura”, este de părere Tabără.