Daniel Buda avertizează: România, în pragul unei crize economice fără reforme urgente

Daniel Buda, europarlamentar și lider PNL Cluj, avertizează că România riscă să piardă credibilitatea pe plan internațional și să intre într-o veritabilă criză economică, dacă nu implementează rapid măsurile economice asumate de guvern. Într-o intervenție la Digi24, Buda a subliniat că întârzierea reformelor poate conduce la suspendarea fondurilor europene, cu efecte directe asupra stabilității economice a țării. El insistă că doar acțiuni ferme și coordonate la nivel guvernamental pot preveni recesiunea și pot garanta continuarea finanțărilor esențiale pentru dezvoltarea României.

România se află într-un punct critic cu riscuri majore

România se află într-un punct critic și riscă să își piardă credibilitatea pe plan extern, avertizează europarlamentarul PNL Daniel Buda. Potrivit acestuia, lipsa unor măsuri economice ferme ar putea duce la o criză reală și chiar la suspendarea accesului la fonduri europene.

Daniel Buda a subliniat, în cadrul unei intervenții televizate, că guvernul este presat să acționeze rapid pentru a preveni intrarea țării în recesiune și pentru a asigura continuarea finanțărilor externe. El a arătat că, deși situația nu este încă dramatică, amânarea reformelor riscă să afecteze grav stabilitatea economică a României:

„Suntem cu spatele la zid! Dacă nu luăm aceste măsuri, ne vom pierde credibilitatea în plan extern, ceea ce va duce la o adevărată criză economică. Ceea ce se întâmplă astăzi prin declarație de presă, în plină decizie a coaliției, sunt mecanisme sau sunt chestiuni care o să prevină aceste aspecte. Aici discutăm de niște cifre. Cifrele vorbesc așa cum sunt ele. Dar noi spunem că vrem să prevenim intrarea României în recesiune și de aceea avem nevoie de niște măsuri, care să fie luate pentru a putea duce la o reformă reală a statului, o subțire a cheltuielilor în așa fel încât să prevenim intrarea Românie în recesiune. Nu spunem că suntem astăzi situație incomensurabilă. Dar dacă nu luăm aceste măsuri și aici trebuie să comunicăm foarte bine și cu opinia publică, avem nevoie de luarea acestor măsuri pentru a preveni intrarea României în recesiune și mai departe să putem să luăm fondurile europene.”

Măsuri necesare pentru evitarea blocajelor financiare

Europarlamentarul a explicat că pachetul de măsuri agreat în coaliție vizează evitarea blocajelor financiare și asigurarea accesului la fonduri europene:

„Pentru că marea problemă pentru România este perspectiva suspendării fondurilor europene și de aceea acel pachet de măsuri care a fost luat în urmă cu două săptămâni este să continue evidența pe care o stabilim împreună în coaliția de guvernare în așa fel încât să producă efecte benefice pentru fiecare român. Să ne putem dezvolta în fond și la urma urmei.”

Referindu-se la programul de dezvoltare locală „Anghel Saligny”, Buda a dat asigurări că niciun proiect nu va rămâne fără finanțare, subliniind însă necesitatea prioritizării și a eficientizării cheltuielilor publice:

„Legat de ceea ce înseamnă programul Anghel Saligny vreau să dau un mesaj clar: nici un proiect nu va rămâne nefinanțat. Este vorba doar de o așezare sau reașezare a acestor proiecte în ordinea priorităților și în același timp, sigur, și încercarea mutării unor proiecte pe ceea ce înseamnă fondurile europene. Pentru că nu mai putem funcționa în această manieră. De aceea luăm aceste măsuri”, a concluzionat liderul liberal.

Situația financiară a României rămâne sub observația atentă a instituțiilor europene, iar viitorul acces la fondurile europene depinde de măsurile concrete care vor fi implementate de către autorități în următoarele luni.