“Premierul grec, Alexis Tsipras pleacă joi în Rusia împreună cu mai mulţi miniştri cheie ai cabinetului său pentru a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, în momentul unei reuniuni cruciale a Eurogrupului şi în contextul în care negocierile cu UE şi FMI au intrat în impas total în ultimele zile. Potrivit programului anunţat la Atena miercuri seară, Alexis Tsipras va sosi joi la prânz la Sankt Petersburg, unde are loc Forumul economic internaţional. El va fi însoţit de ministrul economiei, Giorgos Stathakis, ministrul energiei Panagiotis Lafazanis, viceministrul finanţelor Nadia Valavani, viceministrul apărării Costas Isichos, de purtătorul de cuvânt al guvernului Gabriel Sakellaridis, precum şi de o serie şefi de companii elene. Tsipras va lua cuvântul în faţa Forumului vineri, imediat după Vladimir Putin, cu care se va întâlni în cursul după-amiezii. Este a doua vizită efectuată de Alexis Tsipras în Rusia în mai puţin de două luni. Ministrul grec de Finanţe, Ianis Varoufakis a afirmat miercuri la Paris că nu crede în încheierea unui acord asupra datoriei cu ocazia reuniunii Eurogrupului, prevăzută pentru joi la Luxemburg. Întrebat la Paris, după întâlnirea cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, despre posibilitatea unui acord, Varoufakis a răspuns: "Nu cred". "Acum, liderii politici sunt cei care trebuie să ajungă la un acord", a adăugat el”, mai citim în Wall Street Journal.

“Banca Centrală a Greciei emite avertizări sumbre în privinţa negocierilor programului de salvare”, mai scrie Wall Street Journal.

“Banca Centrală a Greciei a avertizat miercuri că ţara va intra pe drumul dureros al incapacităţii de plată şi al ieşirii din zona euro, dacă Guvernul şi creditorii internaţionali nu vor reuşi să ajungă la un acord referitor la reforme. Contracţia economică se va accelera probabil în trimestrul al doilea, iar agravarea crizei a determinat retragerea din băncile elene a circa 30 de miliarde de euro în perioada octombrie 2014 – aprilie 2015, potrivit băncii centrale. Incapacitatea de a ajunge la un acord ar marca începutul unui drum dureros care va duce iniţial la defaultul Greciei şi în ultimă instanţă la ieşirea ţării din zona euro şi, cel mai probabil, din Uniunea Europeană", se arată într-un raport al Băncii Greciei. Potrivit instituţiei financiare, acordul cu partenerii internaţionali are o importanţă istorică care nu poate fi ignorată.”

“Tsipras se bate pentru noi. Am vrut să ştie că suntem alături de el”, citim în Le Monde.

“A fost o atmosferă prietenoasă, miercuri seara în fața Parlamentului din Atena, unde aproximativ 7.000 de persoane au venit pentru a-şi arăta sprijinul pentru prim-ministru Alexis Tsipras, aflat într-o poziţie de forţă cu creditorii ţării. Oamenii au scandat lozinci în apărarea guvernului de la Atena. "Nu ne temem, nu ne retragem, vom învinge!" se putea citi pe pancarte. "Niciun sacrificiu în privinţa datoriei și a monedei euro". Pe o altă pancartă: "Demnitate! Vrem să ne recâştigăm viața."

„Faliment iminent: Planul B pentru Grecia”, scrie publicaţia germană Der Spiegel.

“Chiar dacă astăzi se ajunge la un acord, situaţia Greciei este în continuare fără ieşire. Este timpul pentru noi idei. Europa are în vedere deja un plan în cinci puncte în cazul ieşirii ţării din zona euro.”

“Împuşcături într-o biserică din Charleston: 9 morţi după un atac comis din ură”, titrează Guardian, în ediţia sa electronic.

“Cel puţin 9 persoane au fost împuşcate mortal în incinta uneia din cele mai vechi biserici frecventate de afroamericani în oraşul Charleston, în Carolina de Sud, într-un incident armat care a avut loc miercuri seara, relatează publicaţia locală The Post and Courier. O ameninţare a făcut dificilă derularea anchetei, determinând poliţia să ceară rezidenţilor care locuiesc în apropierea bisericii să părăsească zonă. Presa americană scrie despre această întâmplare ca despre ceea ce ar putea fi unul dintre cele mai grave incidente cu focuri de armă din istoria Carolinei de sud. "Eu va spun ca aceasta este o tragedie de nedescris şi sfâşietoare în această biserică istorică, unde o persoană rea şi plină de ură a luat viaţa cetăţenilor care au venit să se închine şi să se roage împreună”, a declarat primarul din Charleston, Joe Riley, care a confirmat existenţa unor morţi. Suspect de atacul armat este un tânăr alb de aproximativ 21 de ani, îmbrăcat într-un tricou gri şi blugi, pe care poliţia, ajutată de trupe FBI, încearcă să-l captureze. Candidatul republican la preşedinţia SUA, Jeb Bush, care urma să susţină joi un discurs electoral la Charleston şi-a anulat vizita în acest oraş. Biserica episcopală metodistă Emanuel, unde a avut loc incidentul, a sărbătorit recent 150 de ani de la înfiinţare, fiind una dintre cele mai vechi din SUA. Lăcaşul de cult se afla situat chiar în centrul Charleston, oraş istoric, care atrage anual sute de mii de turişti.”

“SUA schimbă figura de pe bancnota de 10 dolari”, scrie portalul de ştiri american Business Insider.

“Statele Unite au anunţat în cursul nopţii de miercuri spre joi punerea în circulaţie a unei bancnote de zece dolari cu efigia unei femei pentru prima dată în "peste o sută de ani". Identitatea personalităţii care se va afla pe această bancnotă – a cărei punere în circulaţie este prevăzută pentru 2020 – va fi dezvăluită "în cursul anului", după consultarea opiniei publice, a anunţat secretarul american al Trezoreriei, Jacob Lew.”