„Poliția română spune că investighează moartea unui om a cărui mașină sa izbit de un copac. Identitatea victimei nu a fost confirmată imediat, dar poliția a declarat duminică că a găsit documente de identitate ale directorului general al unei companii farmaceutice, care se află sub acuzare. Poliția lfov a spus că actele de identitate care aparțin lui Dan Condrea, în vârstă de 40 de ani, care conduce Hexi Pharma, s-au găsit în mașină. Poliția declară că a intervievat doi martori ai accidentului. Hexi Pharma a fost pusă sub acuzare în această lună după ce dezinfectanții fabricaţi au fost foarte diluaţi și prin urmare ineficienţi. Astfel, dezinfectanţii folosiţi de spitale și trupele României în Afganistan s-au dovedit a fi de 10 ori mai slabi decât trebuiau să fie", mai scrie dailymail.co.uk.

“Patronul Hexi Pharma, mort în mijlocul scandalului dezinfectanților”, scrie portalul RoosterGnn.org

”Şeful Hexi Pharma, Dan Condrea, în vârstă de 40 de ani, a murit duminică seara într-un accident de mașină după ce vehiculul aparținând tatălui său s-a lovit de un copac din cauza vitezei excesive pe un drum judeţean liniștit din apropiere de București. Potrivit relatărilor, Condrea, care era singur în automobil, conducea cu peste 150 km pe oră, potrivit declaraţiilor martorilor. Prima etapă de identificare a fost făcută de poliție cu presupunerea că şoferul era Dan Condrea. Documentele acestuia au fost găsite în maşina, în condiţiile în care faţa acestuia era desfigurată. Conducătorul auto a fost identificat după haine de fosta lui soție. Cu toate acestea, identitatea victimei va fi confirmată în urma unui test ADN. Informațiile preliminare arată că accidentul a avut loc la o viteză mare de impact, dar poliția ia în considerare posibilitatea sinuciderii, în condiţiile în care nu s-au găsit urme de frânare la locul accidentului. Fosta soţie a lui Condrea a spus unor prieteni că Dan Condrea ar fi ucis mai degrabă pe cineva decât să se sinucidă, dar dacă e sinucidere, a fost împins să facă asta. Ipoteza unei crime nu a fost exclusă de români, dar o astfel de posibilitate nu a fost confirmată de poliție. O anchetă oficială este în curs de desfășurare. Hexi Pharma a fost pusă sub acuzare de faptul că nu este eficientă în lupta împotriva bolilor, după ce dezinfectanții fabricaţi și vânduţi către spitalele locale și trupele României în Afganistan au fost diluaţi de zece sau chiar de mii de ori decât era normal. România a fost mult timp zguduită de scandaluri de corupție uriașe, care oferă puține răspunsuri, dar ridică multe întrebări. Codruţ Marta, fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar, care este fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a dispărut în Mai 2012, fiind acuzat de sprijinirea unei organizații criminale și complicitate la evaziune fiscală.”

„SUA vor ridica complet embargoul impus Vietnamului privind armele letale”, scrie Reuters

„Presedintele vietnamez Tran Dai Quang a declarat luni că Statele Unite au decis să "ridice complet" embargoul privind comerțul cu arme letale cu țara din Asia de Sud-Est. "Vietnamul apreciază foarte mult decizia SUA de a ridica complet interdicția asupra vânzărilor de arme letale către Vietnam, care este dovada clară relaţiile celor două țări s-au normalizat complet", a spus Quang prin intermediu unui traducător, la o conferință de presă susținută împreună cu președintele Statelor Unite, Barack Obama. Obama a declarat că Statele Unite au ridicat pe deplin interdicția dar vânzarea de arme care are legătură cu angajamentele Vietnamului în direcţia respectării drepturilor omului.”

„Şeful talibanilor, ucis într-un atac american. Obama confirmă”, titrează The New York Times.

“Serviciile de informaţii afgane au confirmat că liderul talibanilor afgani, mollahul Akhtar Mohammed Mansour, a fost ucis într-un raid aerian în Pakistan. “Mollahul Akhtar Mansour era supravegheat de o perioadă de timp”, se arată într-un comunicat al serviciilor de informaţii afgane. El “a fost ucis ieri într-un atac cu dronă în Balutchistan”, provincie din sud-vestul Pakistanului. Liderul taliban, mollahul Akhtar Mansour, a fost ţinta unui raid aerian american deoarece reprezenta o ameninţare pentru forţele americane şi afgane, precum şi pentru civilii afgani şi pentru pace, a menţionat, de asemenea, duminică, John Kerry, în cursul unei vizite în Myanmar. Statele Unite au lansat sâmbătă un atac cu dronă împotriva liderului talibanilor afgani şi l-au ucis în partea pakistaneză a frontierei cu Afganistanul, într-o misiune autorizată de preşedintele american Barack Obama, au anunţat oficiali americani, citaţi de Reuters.”

„Barack Obama a confirmat moartea liderului al talibanilor afgani”, scrie Le Monde.

„Președintele Barack Obama a confirmat luni moartea mollahului Akhtar Mansour, liderul talibanilor afgani în urma unui atac american. Această moarte este "o piatra de hotar în efortul nostru de pace pe termen lung și a prosperității în Afganistan", a declarat președintele într-un comunicat al Casei Albe, data publicităţii înainte de vizita pe care o întreprinde în Vietnam. Americanii au anunțat sâmbătă că au procedat la un atac aerian la granița dintre Afganistan și Pakistan, spunând în primă instanţă că liderul talibanilor "probabil" a murit.”

„Erdoğan invită Europa să preia mai mulți refugiați sirieni”, titrează The Guardian, în pagina electronică.

“Presedintele turc a cerut Europei să primească mai mulţi dintre cei 3 milioane de refugiați care trăiesc în prezent în Turcia, în condiţiile în care campania de principalului grup care militează pentru ieşirea Marii Britanie din UE a sugerat că un nivel mai ridicat de imigrare din Turcia ar putea reprezenta un risc de securitate în cazul în care țara este admisă în UE. Recep Tayyip Erdogan a declarat duminică că Europa nu face suficiente să-și asume povara refugiaților din Turcia, care deține în prezent mai mulți refugiați decât orice altă țară din lume, după războiul civil sirian care a forțat 2,7 milioane de sirieni să fugă spre nord, peste granița cu Turcia. Erdogan a făcut aceste observații în timp ce l-a confirmat pe Binali Yıldırım în funcţia de prim-ministru, care îi urmează în acestă funcţie predecesorului său Ahmet Davutoğlu.”

"Bayer oferă 62 de miliarde de dolari pentru achiziţionarea Monsanto", titrează The Wall Street Journal.

“Grupul german Bayer AG a anunţat luni că va plăti în numerar aproximativ 62 de miliarde de dolari pentru preluarea Monsanto Co, pentru a crea cel mai mare furnizor mondial de seminţe modificate genetic şi erbicide. Grupul chimico-farmaceutic Bayer AG a oferit 122 dolari per titlu, o primă de 20% faţă de valoarea acţiunilor companiei americane la închiderea şedinţei de vineri a Bursei de la New York. Bayer se aşteaptă la sinergii totale de aproximativ 1,5 miliarde de dolari în urma tranzacţiei, după al treilea an de activitate a entităţii combinate. Achiziţionarea Monsanto va permite Bayer să aibă acces la pieţele din SUA, America Latină şi India. În ultimii ani stocurile ridicate şi preţurile scăzute ale materiilor prime au determinat un val de consolidări în industria agrochimică. În condiţiile în care capitalizarea de piaţă a Monsanto se ridică la 42 de miliarde de dolari, tranzacţia ar fi probabil mai mare decât achiziţia din februarie, când China National Chemical Corp – ChemChina – a cumpărat firma elveţiană Syngenta AG, cu suma de 43 miliarde de dolari, şi s-ar putea confrunta cu obstacole din partea autorităţilor de reglementare din SUA. Bayer, a cărei capitalizare de piaţă se ridică la 90 miliarde de dolari, a anunţat săptămâna trecută că directorii săi s-au întâlnit recent cu şefii Monsanto pentru a discuta în mod privat achiziţia. Pe piaţa mondială a erbicidelor, Bayer este pe locul doi, cu o cotă de piaţă de 18%, în timp ce pe primul loc se află Syngenta, cu o cotă de piaţă de 19%. Monsanto este lider pe piaţa seminţelor, cu o cotă de piaţă de 26%, urmată de DuPont, care, anul trecut, a acceptat să fuzioneze cu Dow Chemical.”