Reiterând o estimare pe care a făcut-o în luna mai, directorul diviziei de administrare de active de la UBS, Juerg Zeltner, a apreciat că numai UBS ar putea să piardă între 12 şi 30 de miliarde de franci din activele europene de peste 300 de miliarde de franci pe care le are sub administrare.

‘Ca o consecinţă a modificării sistemului financiar estimăm că un total de sute de miliarde de franci vor ieşi din Elveţia’, a declarat Juerg Zeltner într-un interviu publicat luni în revista Schweizer Bank. ‘În afacerile offshore cu clienţii europeni, cred că ne vom confrunta cu retrageri semnificative pentru o perioadă lungă de timp’, a adăugat Juerg Zeltner. Acesta a dezvăluit că în perioada crizei financiare globale, clienţii UBS au retras din bancă fonduri în valoare de 200 miliarde de franci ceea ce a determinat guvernul să vină în sprijinul băncii.

Aceste comentarii vin la câteva zile după ce Credit Suisse, a doua mare bancă elveţiană, a anunţat şi ea că potrivit estimărilor sale clienţii din Europa Occidentală vor retrage 37 miliarde de dolari în următorii ani ca urmare a modificării legislaţiei fiscale.

La rândul său, firma german de consultanţă financiară Zeb/Rolfes Schierenbeck Associates estimează că clienţii europeni ar putea să retragă până la 200 miliarde de franci din băncile elveţiene până în 2016, în condiţiile în care în prezent activele europene gestionate de băncile elveţiene s-ar ridica la 789 miliarde de franci.

În ultimii ani secretul bancar din Elveţia, care a ajutat ţara cantoanelor să devină un important centru financiar cu active de 2.000 de miliarde de dolari, a început să fie atacat de statele europene care vor să combată evaziunea fiscală. Elveţia a încheiat deja acorduri cu Germania, Marea Britanie şi Austria pentru a impozita conturile cetăţenilor lor şi speră să ajungă la acorduri similare şi cu Italia şi Grecia.